”Vreau votul înapoi.
UDMR m-a înșelat (din nou). Am votat achiziționarea unor AUTOUTILITARE, așa cum era trecut în hotărârea de consiliu, iar ei și-au cumpărat mașini de lux cu ultra dotări.
Sunteți niște nesimțiți.
Am cerut bani pentru dotări în spital, iar răspunsul a fost: "Nu avem bani", este mesajul postat pe Facebook de Adrian Cozma.
Legat de aceste acuzații, Consiliul Județean Satu Mare precizează următoarele:
”• Mașinile de serviciu marca Opel Vectra a Consiliului Județean Satu Mare aveau peste 10 ani și întreținerea lor era costisitoare.
• Mașinile achiziționate la finalul anului 2017 erau necesare pentru deplasările pe teren, utilizare mixtă pe asfalt și la lucrări de pe raza județului; aceste mașini se folosesc și de alte instituții, având cel mai mic preț din aceasta categorie, și având omologare N1, adică autoutilitară.
• Achiziționarea mașinilor era bugetată în trei ani la rând, și s-au cumpărat numai când actuală stare a parcului auto o necesita.
• Era o achiziție publică transparentă, deschisă, legală cu o finalitate necontestată.
• Era cumpărată din bugetul de anul trecut, neavând influență asupra bugetului de anul acesta.
• Contrastul făcut de domnul consilier Cozma legat de neincluderea în buget a echipamentelor medicale cerute personal e greșită și are un iz de populism ieftin. Încă în cadrul ședinței de consiliu din 31.01.2017 era clarificată că în cea mai mare parte sunt incluse deja în buget solicitările personale al dânsului. Rezultă și din procesul verbal.
• Spitalul Județean Satu Mare prin votul consilierilor a primit anul acesta 7 milioane de lei pentru investiții și 5 milioane de lei pentru funcționare. E cea mai mare alocare din ultimii ani din partea CJSM pentru unitățile spitalicești din subordine.”