Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor anunță calendarul acțiunilor de protest „împotriva indolenței și incompetenței ministrului Justiției, Tudorel Toader și a lipsei de implicare a Guvernului României în soluționarea problemelor personalului din penitenciare”.
Pe lista de revendicări sunt incluse condiții de lucru mai bune.
„Ministrul Justiției a promis acum un an standarde privind condițiile de lucru în penitenciare și un plan multianual de investiții, dar nu s-a ținut de cuvânt. În schimb, bugetul pentru investiții a fost redus la jumătate”, spun sindicaliștii.
Plata orelor suplimentare restante este o altă revendicare. „In continuare sunt peste un milion de ore suplimentare restante neplătite. Ministrul Justiției s-a angajat acum 6 luni la ca reacție la refuzul unor colegi de a intra în serviciu că acestea vor fi plătite, dar nu s-a ținut de cuvânt”, se arată in manifestul FASNP.
Alte revendicări:
- stoparea împuternicirilor ilegale
– cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de management superior și încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depășirea limitei de 1 an permisă de lege.
- eliminarea discriminărilor salariale
– cerem aplicarea legii cadru a salarizării (L153/2017) și pentru personalul din sectorul de apărare ordine publică și siguranță națională începănd cu octombrie 2018
- aprobarea Statutului polițistului de penitenciare
– cerem ministerului Justiției să includă și observațiile sindicatelor în proiectele transmise, prin forțarea procedurii de avizare, la Parlament încetarea abuzului asupra pensionarilor
– cerem eliminarea din legislație a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanță de urgență, pensiile angajaților din penitenciare, polițiștilor și militarilorplata integrală a orelor suplimentare curente
– cerem ministrului Justiției să aplice corect prevederea legală obținută în Parlament de către sindicate referitor la plata orelor suplimentare, din ordinul acestuia (OMJ 2721/2018) fiind practic eliminate arbitrar de la plată peste 50% dintre orele suplimentare nerecuperate în termen de 60 de zile.
În legătură cu o parte dintre revendicări, cele care îmbracă aspecte infracționale, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a depus deja plângeri penale împotriva ministrului Justiției, acesta urmând a fi audiat de către procurori în calitate de făpuitor în dosarul 330/P/2018 în care deja a fost declanșată urmărirea penala in rem.
Calendarul acțiunilor de protest include petiții, refuz de efecture a orelor suplimentare, proteste în stradă, pichetări, acțiuni în justiție și plângeri penale.
30 iulie 2018 – Comunicat de presă referitor la declanșarea acțiunilor de protest.
1 august – 10 august 2018 – Notificarea conducerilor penitenciarelor referitor la refuzul de efectuare a orelor suplimentare, situație de natură a duce la blocarea activității penitenciarelor.
1 august – 10 august 2018 – Petiții din partea membrilor de sindicat pentru plata orelor suplimentare restante, ca punct de plecare formal în procedura de recuperare pe cale judiciară a acestora.
1 august – 10 august 2018 – Plângeri prealabile din partea tuturor sindicatelor membre în numele membrilor de sindicat pentru modificarea ordinelor și dispozițiilor ilegale în materia plății orelor suplimentare și a împuternicirilor.
6 august 2018 – Liderii sindicatelor afiliate vor cere audiențe directorului general al Administrației Naționale a Penitenciare și ministrului Justiției, Tudorel Toader, într-o ultimă încercare de rezolvare pe calea dialogului a revendicărilor.
10 august 2018 – Angajații din penitenciare organizează grevă japoneză.
19 august 2018 – Angajații din penitenciare organizează grevă prin exces de zel la accesul în penitenciare și în derularea altor activități care, deși nu afectează drepturile deținuților, pot duce la blocarea penitenciarelor.
27 august – 27 septembrie 2018 – Pichetarea penitenciarelor de către 50-100 de angajați în uniformă. Calendarul exact urmează a fi anunțat în timp util.
1 – 10 septembrie 2018 – Depunerea unor acțiuni în instanta și plângeri penale din partea tuturor sindicatelor membre.
3 octombrie 2018 – Miting în uniformă la Ministerul Justitiei și Administrația Națională a Penitenciarelor cu marș de protest între cele două instituții.
Începând cu octombrie 2018 – Refuzul de a intra în serviciu în toate penitenciarele în care nu este asigurat personalul necesar pentru desfășurarea în condiții de siguranță a misiunilor.
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor precizează de asemenea că solicită, pe lângă rezolvarea revendicărilor, și demiterea ministrului Justiției pentru „incomptetență și acțiuni ilegale”.