Totodată, pentru neregulile constatate în trafic, polițiștii rutieri au dispus și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 7 conducători auto, pentru nerespectarea regimului de viteză și pentru consum de alcool și au ridicat un certificat de înmatriculare.
Șase conducători auto, cu vârste cuprinse între 27 și 37 ani au fost surprinși de aparatul radar circulând cu viteze cuprinse între 102 km/h-120 km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă legală admisă de 50 km/h.
Un conducător auto, de 43 de ani, din Dorolț a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru siguranța proprie, dar și a celorlalți participanți la trafic, conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte atât viteza legală admisă, cât și celelalte reglementări legislative în domeniul rutier.