La specia porci sălbatici, dintre cei 41 de mistreți găsiți morți, 17 au fost confirmați ca purtători ai bolii, iar dintre cei 504 mistreți împușcați în fondurile de vânătoare de pe raza județului, au fost confirmați ca pozitivi doar 2 porci.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare continuă programul de verificare, pentru prevenirea difuzării pestei porcine africane în județ și în această săptămână. Controalele mixte, în traficul rutier, vizează mișcarea animalelor și a produselor alimentare în special carnea de porc, preparate din carne de porc sau în amestec cu carne provenite de la alte specii de animale care se abatorizează, transporturile de furaje pentru animale, mai ales în localitățile din zona de protecție și supraveghere, unde au fost depistate focare sau cazuri de pestă porcina africană la porcii domestici sau mistreți, dar și în alte zone și rute din județ.
Totodată, toate aglomerările și expozițiile de animale, din localitățile județului Satu Mare, rămân închise până la noi dispoziții.