pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Autoritățile vor să organizeze, în perioada 31 mai -1 iunie, un maraton de vaccinare împotriva COVID-19 pentru copiii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, iar dacă până la acea dată Agenția Europeană a Medicamentului va aproba serul Pfizer pentru copiii între 12 și 15 ani, și aceștia vor putea fi vaccinați în cadrul maratonului, a anunțat astăzi medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, la conferința de presă săptămânală de la Guvern.

Mâine se deschide noul  centru de vaccinare în Municipiul Satu Mare, în cadrul Maratonului Vaccinării. Având în vedere necesitatea creșterii capacității de vaccinare a populației în județul Satu Mare, în scopul atingerii indicelui necesar imunizării colective optime, Prefectura, DSP, ISU și  Primăria Satu Mare au făcut demersuri pentru suplimentarea fluxurilor de vaccinare din municipiu și prin deschiderea unui centru de vaccinare în parcarea Shopping City Satu Mare, pe Drumul Careiului nr. 17.  

Prefectul Altfatter Tamás  a avut astăzi o întâlnire cu Lavinia Finta, center manager la Shopping City Satu Mare Mall și cu conducerea Direcției de Sănătate Publică Satu Mare și  a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență pentru a dezvolta ideea parteneriatului în vederea organizării începând cu acest sfârșit de săptămână a Maratonului Vaccinării la Satu Mare.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii