Liderul sindicatului SAMUS din Electrolux, Sorin Faur, a dat publicității conținutul procesului verbal încheiat azi între conducerea societății Electrolux și liderii de sindicat.
Polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud împreună cu specialiști din cadrul R.A.R. Satu Mare au acționat pe raza localității Mădăras, ocazie cu care au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.320 de lei și au ridicat 4 certificate de înmatriculare, pentru noxe peste limita legală admisă.
Un bărbat, de 48 de ani, care posedă mandat de executare a pedepsei închisorii a fost depistat de polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad, la data de 3 mai.
Odată cu ridicarea primelor mașini parcate neregulamentar în Satu Mare au început nemulțumirile și discuțiile cu privire la legalitatea măsurii ridicării autovehiculelor.
Sâmbătă, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român, F. G., în vârstă de 37 de ani, din județul Suceava.
O nouă rundă de negocieri între liderii sindicali și patronat vor avea loc azi. Se anunță una decisivă, după ce mai mulți dintre muncitori și-au arătat intenția de a se întoarce de mâine în fabrică.
Consilierul local PSD Ciprian Crăciun este interesat ce planuri are conducerea municipalității cu clădirea de pe “Horea 6“ (fostul “Hotel VICTORIA”), sau se dorește ca și această clădire să urmeze ”calea” hotelului Dacia.
Un val de grindină a lovit în această după-masă județul Satu Mare. Cele mai afectate comune au fost localitățile Cehal, Tășnad, Ardud, Supur, Hodod, Beltiug și Homorod.
După ce Prmăria a tăiat în urmă cu o săptămână un stejar vechi de 250 de ani din Grădina Romei pe motiv că ”prezenta un pericol”, consilierul local PSD Ciprian Crăciun și-a exprimat punctul său de vedere cu privire la acest ”măcel”.
O femeie și-a pierdut viața, în această seară, în urma unui incendiu izbucnit la centrala termică a unei case de locuit din localitatea Dobra, comuna Supur.
Alertă ANM: Cod galben de vreme severă imediată în județele Satu Mare, Botoșani și Suceava - intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală ce vor depăși local 65 km/h.
Polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 4 conducători auto, dintre care 3 au depășit viteza maximă admisă cu peste 50 km/h, fiind filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze cuprinse între 114 km/h și 142 km/h.
Un bărbat, de 41 de ani, a fost surprins de polițiști la volanul unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și având suspendat dreptul de a conduce auto.