pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Doi tineri, de 15 și 20 de ani, identificați în trafic conducând mopede neînmatriculate, fără permis de conducere sau cu permisul de conducere suspendat.

La împlinirea a 100 de ani de administraţie românească, ca urmare a acţiunilor întreprinse, în anul 1919, de armata română, în Satu Mare au fost organizate azi o serie de manifestări comemorative cu implicarea instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Inspectorii DSVSA Satu Mare au confiscat 26.416 kg legume și fructe și au aplicat șapte amenzi contravenționale în valoare de peste 40.000 de lei la cinci transportatori de legumeși fructe din județul Satu Mare.

În seara zilei de ieri, miercuri, 17 aprilie, în jurul orei 18.40, polițiștii Serviciului Rutier au fost solicitați să intervină la un eveniment produs în localitatea Gelu.

Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit miercuri, 17 aprilie, în jurul orei 20.30, la un eveniment rutier produs în afara localității Halmeu, soldat cu rănirea a două persoane.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, căutat de autoritățile din județul Mureș pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Un bărbat din Satu Mare a surprins în câteva imagini condițiile improprii de la Spitalul Vechi, situat în Piața Eroii Revoluției. Geamuri și pereți scorojiți, gresie spartă și învechită, miros îngrozitor.

Liderul Cartel Alfa Maramureș, Florin Hossu, a fost prezent în această dimineață în mijlocul greviștilor. Ca de fiecare dată, acesta și-a exprimat nemulțumirea privind situația de la Mare Mare.

Caravana Electrolux se îndreaptă spre municipiul Satu Mare, de unde își va relua traseul luni, 22 aprilie, cu destinația Ambasada Suediei de la București.

Polițiștii negreșteni au ridicat ieri 600 de fire de țigarete de proveniență ucraineană în vederea confiscării.

Ieri după-masă, poliţia a fost sesizată că s-a produs un eveniment rutier soldat cu două victime în localitatea Săcășeni.

Conducerea imprudentă a fost cauza unui eveniment rutier produs ieri, în afara localității Căuaș.

Poliţiştii au identificat un tânăr de 26 de ani și un minor de 13 ani, care au sustras mai multe placi de aluminiu de la o hală din Carei. Prejudiciul, în valoare de 16.100 de lei, a fost recuperat.

Liderii de sindicat le-au adus la cunoștință greviștilor prezenți și în această dimineață în fața fabricii Electrolux, concluziile întâlnirii de ieri cu conducerea Electrolux.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au interveni cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu la o casă de locuit din municipiul Satu Mare.

Un bărbat, de 30 de ani, a fost depistat de polițiști sub influența băuturilor alcoolice la volanul unui autoturism și fără permis de conducere.

Un tânăr, de 20 ani, a fost depistat de polițiști la volanul unui autoturism, cu permisul de conducere suspendat.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii