pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Concernul suedez Electrolux a investit în ultimii doi ani în jur de 10 milioane de euro în extinderea capacității de producție și modernizarea fabricii din Satu Mare.

Referitor la scrisoarea conducerii Electrolux, în care le mulțumește liderilor de sindicat pentru că au acceptat în cele din urmă ultima ofertă propusă de companie, ”observăm, încă odată că se minimalizează câștigurile din timpul grevei”, susține liderul Sindicatului Liber Samus, Sorin Faur.

Azi, după ce și ultima ofertă a conducerii de la Electrolux a fost refuzată de greviști, sindicaliștii s-au întâlnit din nou cu conducerea companiei.

Liderii de sindicat și greviștii au discutat astăzi oferta finală prezentată de conducerea de la Electrolux în cadrul negocierilor de ieri.

Liderul sindicatului SAMUS din Electrolux, Sorin Faur, a dat publicității conținutul procesului verbal încheiat azi între conducerea societății Electrolux și liderii de sindicat.

O nouă rundă de negocieri între liderii sindicali și patronat vor avea loc azi. Se anunță una decisivă, după ce mai mulți dintre muncitori și-au arătat intenția de a se întoarce de mâine în fabrică.

Marian Apostol, liderul CNS Cartel Alfa Caraş-Severin, cel care s-a aflat alături de greviștii de la Electrolux de la începutul declanșării grevei (4 martie), vine cu o sugestie: ”Cum ar fi ca sindicatul să poată merge la negociere cu 400 demisii semnate de greviști, pe care va fi împuternicit sa le depună dacă revendicările nu le sunt rezolvate până în data de 10 mai!?”.

Caravana de boicotare demarată la începutul acestei săptămâni are scopul de a denigra și instiga împotriva brandului și a produselor Electrolux, susține compania Electrolux România, într-o declarație de presă.

Greviștii de la Electrolux au împărțit din sărăcia lor cu alții mai săraci decât ei, cu ocazia sărbătorilor de Paște.

Liderul Cartel Alfa Maramureș, Florin Hossu, a fost prezent în această dimineață în mijlocul greviștilor. Ca de fiecare dată, acesta și-a exprimat nemulțumirea privind situația de la Mare Mare.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii