pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Preacucernicul părinte Ionuț Duciuc, parohul bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Terebești, Protopopiatul Carei, județul Satu Mare, a trecut la Domnul, la vârsta de 26 de ani.

În cadrul proiectului cu titlul „Moștenire comună – Conservarea si revitalizarea patrimoniului istoric al Cetății Pniv din Ucraina și al Cetății Ardud din România pentru dezvoltarea turismului”, investiție finanțată de către UE prin Programul Operațional Comun România – Ucraina 2014-2020 – Eni-Cross Border Cooperation, s-au realizat achiziții și lucrări necesare de reabilitare a obiectivului PIVNIȚA MISTERELOR, parte dintr-o rețea complexă de tuneluri care străbat dealul Cetății Ardud. 

Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa anunță că a fost evaluată starea tehnică si functională a barajelor încadrate în categoriile de importanță A și B din administrarea instituției noastre, ca urmare a seismului produs ieri, 6 iunie 2023, în județul Arad.

Miercuri, 7 iunie,primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a semnat contractul de finanțare pentru Lotul 1 de străzi cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. 

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu peste 18 tone de articole second-hand.

Guvernul anunță va adopta un Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării. 

Marți, 06 iunie, în jurul orelor 20:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au identificat în trafic, în județ, un conducător auto care transporta 2.400 fire de țigarete, fără a putea prezenta documente justificative.

Potrivit cifrelor oferite de Asociația Aeroporturilor din România, Aeroportul din Satu Mare ocupă locul 13 în ceea ce privește numărul de parageri, la nivel național, dintr-un total de 16 aeroporturi.

A fost semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei contractul de proiectare și execuție al lucrărilor pentru o nouă creșă în municipiul Satu Mare. 

Primăria municipiului Satu Mare informează proprietarii de terenuri că au obligația să ia măsuri de combatere a buruienii ambrozia prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări specifice până cel târziu în 30 iunie. Pentru nerespectarea acestor obligații se aplică sancțiuni contravenționale care pot ajunge chiar și la 20.000 lei. 

Până în data de 16 iunie 2023 vă puteți înscrie pentru posturile de SOLDAT GRADAT PROFESIONIST. Sunt disponibile 4.159 de locuri în 34 de județe și în București. Satu Mare are repartizate 8 locuri.

Sătmăreanul Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, despre greva din învățământ: ”Grevele se fac să genereze probleme, dacă greva nu generează probleme, nu poți mobiliza autoritățile să te asculte să-ți dea ceea ce ceri”. 

Polițiștii au desfășurat în minivacanța de Rusalii activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, aplicând peste 730 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 200.000 de lei. 

Tânără depistată de polițiști în trafic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și cu număr fals. 

Un bărbat, de 50 de ani, din Satu Mare, a condus un tractor în localitatea Sătmărel, din municipiul Satu Mare, având dreptul de a conduce autovehicule, suspendat. 

Minor prins la plimbare prin municipiul Satu Mare la volanul unui ATV neînmatriculat. 

Un tânăr, de 31 de ani, din Medieșu Aurit a fost depistat în trafic, la volanul unui autoturism, după ce a consumat băuturi alcoolice. Testarea cu aparatul alcooltest a relevat valoarea 0, 59 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

La data de 02 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei - Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați de către un bărbat, de 30 ani, din Carei, despre faptul că ar fi fost agresat fizic de un tânăr, de 27 ani, din județul Satu Mare. Mai mult, același tânăr ar fi agresat și o femeie, de 29 ani, tot din Carei, căreia i-ar fi sustras, fără drept, telefonul mobil.

Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit un autoturism ce figurează ca fiind căutat de autoritățile din Spania. Șoferul este cercetat penal pentru tăinuire.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii