Miercuri, 26 ianuarie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei, județul Satu Mare, au declanșat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 22.30, polițiștii de frontieră au observat pe direcția localității de frontieră Carei, județul Satu Mare, trei persoane care se întreptau spre granița cu Ungaria, nejustificându-şi prezenţa în zonă.
Cei în cauză au fost conduşi la sediu pentru cercetări, constatându-se astfel că sunt cetățeni străini, doi din Guineea și unul din Congo, cu vârste cuprinse între 25 și 47 de ani. Doi dintre ei au permise de ședere pe teritoriul României, iar cel de-al treilea este solicitant de azil în țara noastră.
Aceștia au declarat că intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-o țară din vestul Europei.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Cercetările sunt continuate sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.