Valentin Macec a depus jurământul de credință față de România în cadrul unei ceremonii la care a participat întregul colectiv al ambasadei. ”A fost un moment foarte emoționant pentru colegii noștri, doamna Amalia Pufulescu și domnul Valentin Macec, care au jurat să își pună toate calitățile și priceperea în slujba statului și poporului român, promovând și apărând interesele naționale și cele ale cetățenilor români. Pentru noi, toți ceilalți, a fost un prilej de aducere amintire a începutului carierei, dar și de reflecție cu privire la cum ne putem îmbunătății activitatea pentru a duce la îndeplinire obiectivele misiunii” – a declarat ambasadorul Dan Mihalache la ceremonia de depunere a jurământului.
Valentin Macec a candidat pentru fotoliul de primar în Carei în anul 2008, dar s-a clasat pe cea de-a doua poziție. A ocupat ulterior funcția de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare. Ulterior a activat în conducerile unor companii naționale precum Tarom sau Transgaz, la Ministerul Transporturilor, dar și în Direcția Logistică a Ministerului de Externe de unde a fost numit recent în postul de consul la Londra.