Vicepremierul României, Kelemen Hunor și ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila sosesc mâine la Satu Mare, în vizită de lucru.
Conducerea Primăriei a primit miercuri, 3 august, vizita delegației din orașul Ujgorod, din care au făcut parte viceprimarul orașului, Vasyl Pynzenyk, reprezentanți ai administrației locale Ujgorod, precum și reprezentanți ai Teatrului Ujgorod.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a primit luni, 4 iulie, vizita Excelenței Sale Arthur Mattli, ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Elveției și a domnului Florin Godean, președinte al Camerei de Comerț Elveția – România.
Secretarul general al PRO România, deputatul Ion Mocioalcă, și senatorul Adrian Țuțuianu, fost ministru al Apărării Naționale, se vor afla joi și vineri în vizită oficială în județul Satu Mare, unde vor avea întâlniri cu membrii și simpatizanții Pro România.
Marţi, 14 iunie 2016, de la ora 14,30, prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud a primit vizita unei delegaţii oficiale din Canada, care se află în aceste zile în România pentru a se documenta
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, alături de fostul premier, Victor Ponta, s-au aflat azi la Satu Mare pentru a-l susține pe Dorel Coica în cursa electorală.