În județul Satu Mare, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (IACRS și pneumonii) a fost de 608, comparativ cu 1.104 înregistrate în săptămâna precedentă.
De asemenea, au fost confirmate 42 cazuri de gripă în județ, dintre care cele mai multe (13 cazuri) la copiii cu vârsta între 5 și 14 ani respectiv 2-4 ani (12 cazuri).
Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, ratele de incidență cele mai crescute la viroze s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-49 ani (126 cazuri), iar pentru pneumonie la grupa de vârstă peste 65 de ani (42 cazuri).
Până la data de 24.12.2023 au fost vaccinate antigripal 11.647 persoane din grupele la risc, cu vaccin achiziție proprie si compensat.
În momentul de față, în județul nostru, intensitatea infecției COVID-19 este scăzută. Numărul de cazuri confirmate pozitiv este în scadere, de la 47 cazuri în săptămâna 11.12-17.12.2023, la 46 cazuri confirmate pozitiv în săptămâna 18.12-24.12.2023, cu o frecvență de aproximativ 6 cazuri pe zi.
Spitalele își mentin măsurile de prevenție în privința infecțiilor respiratorii, atât pentru pacienți, aparținători, precum și pentru personalul medical. Masca de protecție rămâne obligatorie pentru toate persoanele care au acces atât in ambulator, cât și in spital.