După cele 10 ediții de ,,Mers sportiv în orașul tău” organizate din octombrie anul trecut și până în septembrie 2018, toate desfășurate în municipiul Satu Mare, Cutezătorii Munților și-au propus să ducă acest proiect și în alte orașe din județ. Printr-un proiect realizat cu sprijinul DJST Satu Mare, mersul sportiv ajunge în această toamnă și la Negrești Oaș și la Carei.
Ediția specială de ,,Mers sportiv în orașul tău” din această toamnă a debutat în 15 septembrie 2019, în Piața 25 Octombrie din Satu Mare, cu o sesiune de antrenament realizat sub îndrumarea instructoarei Andreea Seleș de la Activital Sports Center, după care a fost parcurs în ritm alert traseul clasic al evenimentelor de mers sportiv, un traseu în circuit de aproximativ 6 km. Stretchingul și tombola cu premii constând în echipamente sportive și invitații la caiac, au încheiat sesiunea, în aplauzele participanților. Scenariul s-a repetat după două săptămâni, vineri, 27 septembrie, când peste 100 de sătmăreni au participat la evenimentul de ,,Mers sportiv în orașul tău” de la Satu Mare. De această dată antrenoarea zilei a fost Brigitte Tertan,care a energizat încă de la început asistența cu o repriză de zumba în aer liber.
Pentru prima dată Cutezătorii Munților au arătat că un astfel de concept poate prinde viață și într-un oraș mai mic. Negrești Oaș a fost primul oraș, după Satu Mare, în care tinerii au aflat de ,,Mers sportiv în orașul tău”. Traseul a fost realizat cu sprijinul autorităților locale și al poliției, cei peste 150 de participanți, în majoritate elevi ai liceelor din oraș, au fost însoțiți pe tot parcursul drumului de polițiștii rutieri. Antrenorul zilei a fost profesorul de sport, Ioan Handrău, de la Liceul Tehnologic Ioniță G.Andron din Negrești Oaș care s-a implicat activ în toată organizarea împreună cu alte cadre didactice din acest liceu dar și din cadrul Liceului Teoretic.
Proiectul continuă în perioada următoare cu încă două evenimente. Astfel, duminică, 6 octombrie 2019, în Carei va avea loc primul eveniment de acest gen dedicat tinerilor de aici. La ora 17.00 toți doritorii sunt așteptați în zona pietonală din fața Primăriei, unde va avea loc sesiunea de încălzire sub îndrumarea instructorului de arte marțiale Nyesti Csaba de la Asociația Okinawa Dojo din Satu Mare, urmată de tura de mers sportiv prin oraș.
Premiile și surprizele nu vor lipsi nici la această ediție. Pe lângă premiile individuale ce pot fi câștigate de toți cei înscriși la fața locului, grupurile formate din minim 10 tineri se pot înscrie și la concursul pe echipe. Extragerea finală va avea loc în cadrul ultimului eveniment al ediției speciale, respectiv în 13 octombrie 2019, la Satu Mare. Toate echipele înscrise în cele 5 evenimente vor participa la tombola prin care pot câștiga un pachet foto-video, incluzând o filmare cu drona, la unul din evenimentele de sport și mișcare propuse de echipa câștigătoare. În acest fel, Cutezătorii Munților doresc să stimuleze comunitățile locale să dezvolte proiecte prin care să încurajeze tinerii să fie activi și să facă sport în aer liber.