pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Conducerea tehnică a secției de Baschet a demisionat. Acuzații grave împotriva fostei conduceri

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
La sediul CSM Satu Mare s-a organizat azi o conferinţă de presă având ca subiect secţia de baschet de la club.
Preşedintele clubului, Valeriu Neagu, a făcut o analiză legată de sezonul 2014-2015, pe care echipa de baschet l-a terminat pe locul 11 ”un loc pe care nu-l merită”, după cum a subliniat președintele Clubului, Valeriu Neagu.
Astfel, după sezonul ratat, antrenorul Adriana Pricop, secundul Lavinia Năstruţ şi directorul tehnic Iulian Sin şi-au anunţat demisiile asumându-şi o parte din vină. Preşedintele clubului, Valeriu Neagu, a transmis că nu s-a gândit deocamdată la posibili înlocuitori. ”Secția de Baschet merge mai departe!”.
”Nu e un moment vesel acum. Echipa noastră care în septembrie își fixase ca obiectiv play-off-ul, în decembrie locul IX și acum să avem locul XI. Este un moment trist. Principalii vinovați sunt aicea de față, inclusiv eu, ne asumăm acest eșec la care au contribuit mai mulți factori”, a declarat Neagu. Acesta a mai spus că ”Locul VIII a fost fixat de dl. Eleș Peter care văd că apare din nou prin ziare cel care a furat și fură în continuare titluri și se înobilează cu ele, iar anumite publicații scriu frumos despre el. Locul VIII a fost atuncea fixat, după care s-a întâmplat ce s-a întâmplat, au plecat jucătoarele care le-a adus domnul Eleș în combinație cu domnul Mureșan Florin (fostul președinte al secției de Baschet) care era angajatul clubului atunci... trebuie s-o spunem așa răspicat și fără menajamente, după care, plecând jucătoarele, având presa pe care am avut-o, evoluțiile foarte proaste, nivelul echipei a scăzut prin plecarea jucătoarelor de valoare, să zicem.” Nu în ultimul rând, acesta a dezvăluit faptul că ”Peter Eleș era un cunoscut al clubului, angajatul clubului de pe vremea lui Kereskényi Gábor și a lui Fogel Vasile.”
Despre situația lui Peter Eleș, Valeriu Neagu a declarat că dosarul se află pe masa anchetatorilor. Vă reamintim că Petre Eleş a fost dat afară de către preşedintele CSM-ului, Valeriu Neagu, pe motiv că acesta este un ”impostor”. De asemenea, din răspunsul solicitării trimise de conducerea CSM Satu Mare Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor privind formarea profesională a lui Petru Eleș reiese faptul că actul care dovedeşte că Petru Eleș este antrenor de baschet este unul fals și este obținut prin fraudă.
”La aceste rezultate proaste au contribuit mai mulți factori printre care, așa cum am amintit: Eleș, Florin Mureșan, care la vremea respectivă a fost angajatul clubului și o colaborare cu un impresar al cărui nume nu îl dau acum. Deși au plecat de la CSM, băieții și-au mai băgat coada și au luat-o pe Orosz (Andreea Orosz) iar apoi au plecat și americancele. Domnul Eleș este pentru mine un infractor și dacă vrea poate să mă dea în judecată. Echipa a mers foarte prost și de aia avem locul 11. E greu când nu ai jucătoare în lot, când nu ai schimbări etc.”, a declarat Valeriu Neagu.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii