Astfel, la finalul celor 463 km de probă specială, între Al Henakiyah şi Al Duwadimi, riderul de la Autonet Motorcycle Team s-a clasat, la general, pe locul 33, cu timpul de 4 ore, 58 minute și 14 secunde și a urcat pe locul 35 în clasamentul general al motocicliștilor. La categoria Original by Motul (Malle Moto), Mani Gyenes a încheiat etapa a doua tot pe locul doi, la fel ca prologul și prima etapă, la doar 3 minute și 10 secunde în spatele câștigătorului de etapă, austriacul TOBIAS EBSTER (Kini Rally Racing Team) și își consolidează locul secund în clasamentul general al riderilor fără asistență.
După abandonurile din prima etapă ale lui Joaquim Rodrigues și Tosha Schareina, astăzi Lorenzo Santolino a fost nevoit să abandoneze, după ce a întâmpinat o problemă tehnică la km 17 al probei speciale.
”O zi foarte lungă, cu foarte multă piatră. Au fost porțiuni în care a trebuit să mergem foarte încet din pricina pietrelor. În prima parte am avut niște depășiri mai interesante pentru că au luat startul trei quaduri înaintea mea și ridică foarte mult praf. A trebuit să aștept zone unde nu era riscant să le depășesc. De la km 220 a fost foarte multă piatră și nu am vrut să risc, mai ales că am văzut trei concurenți de top căzuți. Mă bucur că am terminat cu bine prima etapă și nu am căzut deloc. Mâine ne așteaptă o probă mult mai rapidă și primele dune de nivel 1”, a transmis Mani la finalul primei etape.
Luni, 8 ianuarie, în cea de-a treia etapă a Dakar-ului 2024, Mani va avea de parcurs un traseu de 733 km, între Al Dunwadimi și Al Salamiya, cu 438 km de probă specială.
Program #Dakar2024:
-
Etapa 1 (6 ianuarie): Alula – Al Henakiyah (541km/414km Probă Specială)
-
Etapa 2 (7 ianuarie): Al Henakiyah – Al Duwadimi (655km/PS 463km)
-
Etapa 3 (8 ianuarie): Al Dunwadimi – Al Salamiya (733km/PS 438km)
-
Etapa 4 (9 ianuarie): Al Salamiya-Al-Hofuf (631km//PS 299km)
-
Etapa 5 (10 ianuarie): Al-Hofuf-Shubaytah (645km//PS 118km)
-
Etapa 6 (11-12 ianuarie (48 de ore): Shubaytah – Shubaytah (781km/PS 572km)
-
Zi de odihnă (13 ianuarie) – Riyadh
-
Etapa 7 (14 ianuarie): Riyadh – Al Duwadimi (873km/PS 483km)
-
Etapa 8 (15 ianuarie): Al Duwadimi – Hail (678km/PS 458km)
-
Etapa 9 (16 ianuarie): Hail – Al Ula (639km/PS 417km)
-
Etapa 10 (17 ianuarie): Al Ula – Al Ula (612km/PS 371km)
-
Etapa 11 (18 ianuarie): Al Ula – Yanbu (587km/PS 48km0)
-
Etapa 12 (19 ianuarie): Yanbu – Yanbu (328km/PS 175km)