Mani a încheiat cei 175 km de probă specială ai etapei de azi pe locul 30, cu timpul de 02H 05' 11’’, la peste 16 minute în spatele câștigătorului de etapă, argentinianul Kevin Benavides.
Astfel, la finalul unei aventuri de două săptămâni în deşertul din Arabia Saudită, rider-ul sătmărean a încheiat cele 12 etape ale Dakar-ului pe locul 23 în clasamentul general al motocicliștilor cu timpul total de 59 ore 2 minute și 11 secunde.
Ediția din acest an a Dakar-ului, la categoria moto, a fost câștigată de americanul Ricky Brabec (Honda), care și-a trecut în palmares al doilea succes din cariera sa în această cursă emblematică, ajunsă la cea de-a 46-a ediţie.
Brabec (32 de ani), care s-a impus, în 2020, în prima ediţie a Raliului Dakar găzduită de Arabia Saudită, a încheiat ediţia din acest an cu un avans de aproape unsprezece minute faţă de ocupantul locului, secund botswanezul Ross Branch (Hero). Pe poziţia a treia s-a clasat francezul Adrien Van Beveren (Honda), la 12 min 25 sec.
Campionul de anul trecut la moto, argentinianul Kevin Benavides (KTM), a încheiat cursa pe locul al patrulea, la peste 38 de minute de învingător.
Kevin Benavides a reuşit să-şi adjudece etapa a 12-a (ultima), desfăşurată vineri în circuit la Yanbu, fiind cronometrat pe cei 175 km de probă specială din totalul de 328 km în 1 h 48 min 40 sec. El l-a devansat cu un minut pe australianul Toby Price (KTM) şi cu 1 min 14 sec pe fratele său mai mic, Luciano Benavides (Husqvarna).
Ediţia din acest an a Raliului Dakar a fost marcată de decesul motociclistului spaniol Carles Falcon, la vârsta de 45 de ani, din cauza leziunilor grave pe care le-a suferit după o căzătură în etapa a doua.
Clasamentul final al Raliului Dakar 2024:
-
1. Ricky Brabec (SUA/Honda) 51h 30' 08''
-
2. Ross Branch (Botswana/Hero) 51h 41' 01''
-
3. Andrien Van Beveren (Franţa/Honda) 51h 42' 33''
-
4. Kevin Benavides (Argentina/KTM) 52h 08' 56''
-
5. Toby Price (Australia/KTM) 52h 15' 36''
-
23. Emanuel Gyenes (Autonet Motorcycle Team) 59h 02'11''