Duminică, 14 iulie, manifestările instabilității atmosferice vor cuprinde majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul extrem, iar luni (15 iulie) se vor semnala cu precădere în jumătatea estică a țării. Astfel, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.