Legea va merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.
Este vorba despre un proiect adoptat de Senat în decembrie 2023. De atunci, a intrat de mai multe ori pe ordinea de zi a Camerei. Marți, 14 mai a fost votat de deputații României.
Proiectul de lege a fost promovat după accidentul de la 2 Mai, în care un șofer drogat a accidentat mortal doi adolescenți.
Legea completează mai multe acte normative din domeniul prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri și alte substanțe cu efecte psihoactive.
Una dintre prevederile propuse este că: ”dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă poate fi interzis pe o perioadă de la 1 la 10 ani”.
Se aplică șoferilor prinși băuți sau drogați la volan.
De asemenea, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată. Sunt vizate cazurile de infracțiuni – conducere fără permis sau sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Alte prevederi din lege
Unul dintre inițiatorii legii, senatorul Robert Cazanciuc, anunța, la momentul depunerii proiectului, că ”se vor majora pedepsele privind şi finanţarea faptelor ce au legătură cu traficul şi consumul de substanţe psihoactive. Produsele psihoactive, mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea produselor vor fi confiscate”.
Referitor la art. 16 („fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă) dacă aceste fapte au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani.