La evenimentul care se va desfășura la sediul Protopopiatului Ortodox Român Oaș vor participa zeci de cercetători, istorici, etnologi, preoți, oameni de cultură, personalități marcante ale culturii locale și naționale, care vor prezenta lucrări științifice dedicate Satului Românesc.
”Organizăm această Conferință Internațională în Anul Omagial al Satului Românesc și sub semnul Zestrea Oașului, deoarece considerăm că întreg Satul este o Zestre pe care am primit-o de la înaintașii noștri. Este de datoria noastră să nu uităm de unde venim, ca să știm încotro să ne îndreptăm. Prin lucrările ce vor fi prezentate la această conferință de reputați cercetători, istorici, preoți și oameni de cultură vom rememora ceea ce satul românesc înseamnă și vom fi în măsură să ne croim mai bine viitorul”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.
Evenimentul va începe cu un Te Deum în Paraclisul Protopopiatului, după care va avea loc deschiderea oficială.
Moderatorul evenimentului va fi Anca Natalia Rusu, managerul Muzeului Țării Oașului, iar cuvântul de întâmpinare va aparține primarului Aurelia Fedorca.
De asemenea, în prima parte vor lua cuvântul episcopul vicar al Maramureșului și Sătmarului - P.S. Dr. Timotei Sătmăreanul, drd. Claudiu Dan Degeratu –Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, dr. Virgil Ștefan Nițulescu - managerul Muzeului Țăranului Român București, pr. drd. Marcel Malanca – protopop de Oaș și dr. Natalia Lazăr - președintele Asociației Culturale Mara Oaș.
Partea a doua a evenimentului va începe la ora 11.00 și va fi structurată pe două paneluri, în cadrul cărora vor prezenta 25 de lucrări cercetători, istorici, etnologi, preoți și oameni de cultură.
Sunt invitați să audieze lucrările simpozionului oficiali ai județului Satu Mare, directori de instituții locale și județene, dascăli și preoți din Țara Oașului, dar și toți cei interesați de acest subiect.
Simpozionul este organizat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, prin Muzeul Țării Oașului, sub patronajul Academiei Române și a Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, și în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Român Oaș, Asociația Mara Oaș, Casa Orășenească de Cultură și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș.
Program Conferința Internațională ”SATUL ROMÂNESC – centru de credință, continuitate și rezistență în Transilvania”, Negrești-Oaș, 8-9 august 2019
Vineri, 9 august 2019
Locul: Protopopiatul Ortodox Român Oaș, Str. Livezilor, nr. 3A
Ora 9:30 – Te Deum în Paraclisul „Sf. Stelian”
Ora 10:00 – Deschiderea oficială. Alocuțiuni – moderator Anca Natalia Rusu, managerul Muzeului Țării Oașului
Cuvântul de întâmpinare al primarului orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca
P.S. Dr. Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului
Drd. Claudiu Dan Degeratu – mesajul directorului I.N.S.T., Prof. dr. Radu Ciuceanu, Academia Română, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului
Dr. Virgil Ștefan Nițulescu, managerul Muzeului Țăranului Român, București
Pr. drd. Marcel Malanca, protopop, Protopopiatul Ortodox Român Oaș
Dr. Natalia Lazar, președintele Asociației Culturale Mara Oaș, U.T.C.N., C.U.N.B.M.
Ora 11:15 – Pauză de cafea
Ora 11:30 – Lucrările Conferinței
Panel 1 – sala de conferințe Regina Maria, orele 11:30 – 15:00
Moderatori: Iuliu Crăcană, Marcel Malanca
Pr. cons. dr. Cristian Ștefan, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Școlile „popolare” și medii, îndrumate de Biserică, din secolul al XIX-lea – centre de continuitate și rezistență românească în Transilvania
Prof. univ. dr. Nicolae Iuga, Institutul de Filosofie și Psihologie Constantin Rădulescu-Motru al Academiei României, Despre blazonul lui Bogdan Vodă
Dr. Viorel Ciubotă, istoric, Vizita familiei regale a României la Carei (25 mai 1919)
Dr. Florin Șandru, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, Elementul etnic românesc în satele din Basarabia și la Răsărit de Nistru în secolele XIV – XX
Pr. Protopop dr. Florin Stan, Protopopiatul Ortodox Român Lăpuș, Aspecte ale vieții creștine rurale cu impact asupra activității misionar-pastorale urbane
Dr. Iuliu Crăcană, CNSAS, Considerații asupra rezistenței anticomuniste rurale în Transilvania
Dr. Ion Botoș, Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia Dacia, Deportarea românilor din Apșa de Jos, 4 august 1947
Dr. Ilie Gherheș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Identitatea românescă s-a născut la sat
Gheorghe Todinca, Muzeul Maramureșului, Satele Maramureșului în timpul Marii Uniri.1918-1919
Cristian Mareș, redactor-șef al revistei de istorie militară Tactica și Strategia, Găvrilă Mihali Ștrifundă, primarul precursor al rezistenței anticomuniste din
Maramureșul Istoric
Drd. Marta Cordea, Biblioteca Județeană Satu Mare, Deputații români în Dieta de la Pesta și publicația „Amicul poporului”
Dr. Viorel Câmpean, Biblioteca Județeană Satu Mare, Dascăli merituoși în Sătmarul epocii moderne
Mihaela Cristina Gherheș, Școala Gimnazială Lucian Blaga Baia Mare, Învățătorul Nicolae Dinu (5 iunie 1906 - 22 septembrie 1941) - un exemplu de devoțiune patriotică
Pr. Protopop drd. Marcel Malanca, Protopopiatul Ortodox Român Oaș, Satul, reper esențial al devenirii umane
Panel 2 – sala catehetică „Sf. Stelian”, orele 11:30 – 14:30
Moderatori: Claudiu Dan Degeratu, Natalia Lazăr
Prof. univ. dr. Ion Cuceu, Maria Cuceu, Institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române, Cluj-Napoca, Arhiva de Folclor a Academiei Române la începutul perioadei comuniste
Conf. univ. dr. Delia Suiogan, prodecan Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, UTCN, Satul maramureșean și dinamica culturală a globalizării
Pr. conf. univ. dr. Adrian Paul, prodecan Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Tradiție și spiritualitate în satul românesc: de la satul tradițional la provocările lumii moderne
Dr. Emanoil Brihuneț, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Chișinău, Satul basarabean, aspecte arhitecturale și istorice
Dr. Mara Lobonț Pușcaș, Muzeul Județean Satu Mare, Tiparele mentalitare ale construcției. Obiceiuri de construcție
Conf. univ. dr. Tiberiu Alexa, Muzeul Județean de Artă Centrul Artistic Baia Mare, Tematica rurală în pictura din centrul artistic Baia Mare (CABM). Considerații preliminare
Arhim. dr. Emanuil Rus, Mănăstirea Bixad, Figuri emblematice ale satului românesc: preotul și învățătorul
Dr. Aurel Pop, Societatea Istoricilor și Scriitorilor din Sătmar, Creația populară, izvor nesecat al culturii
Pr. dr. Cristian Boloș, Catedrala Adormirea Maicii Domnului Satu Mare, Sărbătoarea – motorul permanent al dăinuirii satului românesc
Drd. Claudiu Dan Degeratu, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, Satul românesc în comunism. De la rezistența culturală la „rezistența prin cultură”
Asist. univ. dr. Natalia Lazar, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, UTCN, Aspecte privind direcțiile de cercetare a satului românesc în perioada interbelică
Ora 15:15 - Vizitarea Muzeului Țării Oașului
- Masa oficială