pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Șoferii care nu acordă prioritate de trecere pietonilor, în atenţia poliţiştilor

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Peste 120 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii rutieri sătmăreni la data de 10 septembrie, ca urmare a unor acțiuni desfășurate pe raza județului Satu Mare, în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere.

Astfel, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat mai multe acțiuni pe raza județului, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă normele rutiere și pentru prevenirea accidentelor rutiere, ocazie cu care au aplicat peste 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 33.800 de lei.

De asemenea, au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 8 conducători auto și au ridicat un certificat de înmatriculare.

Au fost depistați de polițiștii rutieri 6 conducători auto cu vârste cuprinse între 27 și 60 de ani, care conduceau autovehicule pe raza județului Satu Mare cu viteze cuprinse între 103 km/h și 137 km/h.

Totodată, polițiștii rutieri sătmăreni au suspendat dreptul de a conduce în cazul a 2 conducători auto de 22 de ani și 25 de ani, pentru neacordarea de prioritate de trecere a pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, în localitatea Satu Mare.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii