Spectacolul va cuprinde momente de muzică clasică, momente teatrale, prezentare de carte și muzică de petrecere. Evenimentul va fi organizat la restaurantul Nord Parc din Negrești Oaș, de la ora 17.00.
Spectacolul va fi prezentat de actorul Stelian Roșian și va debuta cu momente muzicale susținute de Beata Barla și Ionuț Malanca, urmate de surprize teatrale oferite de actori ai Teatrului de Nord Satu Mare.
Doamnele vor avea parte și de un discurs motivațional despre femei și fericire susținut de sătmăreanca Lia Marinela Avram, care le va prezenta negreștencelor cartea sa „Ce contează? Curajul de a-ți schimba viața”, o carte cât o lecție de viață.
Seara se va încheia pe acordurile muzicii de petrecere oferită de formația Pionierii din Negrești Oaș.
PROGRAM:
- Moment muzical - „Santa Lucia”, Ionuț Malanca
- Un cadou teatral cu Andrei Stan, Ioana Chereji și Stelian Roșian de la Teatrul de Nord Satu Mare
- Momente muzicale cu Cvartetul de coarde de la Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare
- Discurs motivațional despre femeie și fericire. Prezentare carte „Ce contează? Curajul de a-ți schimba viața”, autoare Lia Marinela Avram (Ardelean)
- Muzică de petrecere - Formația Pionierii