Conducerea Bibliotecii Județene Satu Mare anunță publicul cititor care utilizează serviciile Secției de împrumut pentru copii faptul că începând de azi, 9 mai, sunt sistate operațiunile de împrumut la domiciliu a publicațiilor, precum și cele de prelungire a termenului de împrumut.
Dispunerea acestei măsuri este necesară pentru pregătirea colecțiilor gestionate de Secția de împrumut pentru copii în vederea inventarierii periodice, în conformitate cu prevederile Legii bibliotecilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, cititorii care au cărți și alte publicații împrumutate de la Secția pentru copii sunt rugați să le returneze cât mai curând posibil pentru ca și acestea să poată fi supuse inventarierii.
Cititorii sunt invitați să utilizeze serviciile furnizate prin intermediul următoarelor secții și filiale ale instituției:
SEDIUL CENTRAL (Strada Iuliu Maniu nr. 2): Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr”; Secția de împrumut pentru adulți (Secțiunea beletristică) și Secția multiculturală conform următorului program: luni, miercuri și vineri de la 0900 la 1600, iar în zilele de marți și joi în intervalul orar 0900 – 1700.
FILIALE DE CARTIER:
Filiala Nr. 1 (Cartier Micro 16, Strada Brândușa nr. 17)
luni și miercuri: 12:00 – 18:00; marți, joi și vineri: 09:00 – 15:00
Filiala nr. 2 (Cartier Micro 17, Școala Gimnazială „Ion Creangă”)
luni – vineri: 09:00 – 15:00
Filiala nr. 3 (Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt”)
luni – vineri: 09:00 – 15:00.
Activitatea de inventariere a colecțiilor devine imperios necesară și în contextul în care Biblioteca Județeană Satu Mare s-a mutat în noul sediu, a fost creată o nouă secție (Secția multiculturală) și, implicit, o nouă gestiune, dar și pentru că dispunerea la raft a documentelor se realizează ținând seamă de o nouă configurație a secțiilor de deservire a publicului și a spațiilor de depozitare.
Secția de împrumut pentru copii din noul sediu al Bibliotecii Județene Satu Mare a fost dotată cu rafturi noi, la standardele impuse de o bibliotecă modernă și, după o perioadă de funcționare în regim de provizorat, va fi deschisă înaintea datei de 1 iunie, dată ce coincide cu Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului.
Activitatea de inventariere periodică a colecțiilor va continua cu gestiunile celorlalte secții și filiale și se va realiza etapizat pe parcursul acestui an, astfel încât să poată fi disponibile pentru public cât mai multe puncte de acces și de deservire.