Com’ON Satu Mare: s-a încheiat perioada de votare, 15+3 inițiative au câștigat sprijin financiar

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Programul de bugetare participativă pentru tineret, Com’ON Satu Mare, și-a încheiat etapa de votare la data de 24 octombrie, în care publicul sătmărean a putut alege dintre cele 38 de proiecte și inițiative creative și unice depuse de echipele înscrise, fiind alese acelea, care se vor bucura de sprijin financiar pentru implementare.

Sătmărenii au votat în număr mare, peste 1150 de persoane, care și-au exprimat voturile, oferind peste 4500 de voturi exprimate prin SMS proiectelor preferate. Alături de cele 15 proiecte pentru care a existat buget de susținere, alte 3 proiecte au mai primit aviz favorabil în urma votării, astfel încât 18 idei vor fi implementate în etapa următoare.
 
Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural "G.M. Zamfirescu" în parteneriat cu Grupul PONT, au lansat anul acesta pentru prima dată proiectul Com’ON Satu Mare - programul de bugetare participativă pentru tineret, fiind înscrise idei diferite și multicolore. Acest fapt dovedește că tinerii sătmăreni sunt interesați de viața socială și doresc să participe la binele și dezvoltarea comunității și vor să-și arate creativitatea prin implementarea ideilor pe care le au.
 
Rezultatele voturilor primite  au fost extrem de strânse, ceea ce demonstrează că echipele au excelat și în motivarea publicului să voteze. Printre proiectele și ideile câștigătoare se numără și activități organizate pentru Advent și Crăciun, înfrumusețarea locurilor de veci părăsite, crearea unui spațiu social, organizarea noaptea albă a jocurilor de societate, activități de decorare a bostanilor, programe sociale de dans, precum și programe de sprijinire a persoanelor defavorizate.
 
Lista completă a proiectelor câștigătoare poate fi consultată pe pagina web https://comonsm.ro/. Conform regulamentului de desfășurare a procedurii de votare, ordonarea echipelor câștigătoare s-a făcut conform după cele mai multe voturi primite. Cele 18 idei votate trebuie implementate până pe 15 decembrie de către câștigători, iar aceste proiecte trebuie să fie deschise publicului și cu participare gratuită pentru sătmăreni.
 
Prima ediție a Com’ON Satu Mare s-a desfășurat la inițiativa și cu sprijinul Primăriei Satu Mare, prin intermediul Centrului Cultural "G.M. Zamfirescu" și în parteneriat cu Grupul PONT.
 
Mulțumim cetățenilor sătmăreni pentru voturile exprimate, astfel fiind ajutată comunitatea tinerilor sătmăreni, pe care îi încurajăm să contribuie activ la dezvoltarea comunității în care trăiesc. Așteptăm pe toată lumea cu drag la evenimentele organizate de acești tineri, despre care veți putea afla din timp pe rețelele de socializare ale Centrului Cultural "G.M. Zamfirescu".

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii