Campania de sterilizare a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau a metișilor acestora continuă, anunță Primăria Satu Mare.
În primele două luni de la lansare au fost înregistrate peste 100 de solicitări.
Programul de sterilizare este derulat și susținut financiar de Primăria Municipiului Satu Mare.
copul programului îl constituie reducerea numărului de câini fără stăpân, stoparea înmulțirii necontrolate a câinilor de rasă comună, prevenirea abandonului și pierderii acestora, facilitarea recuperării câinilor pierduți, promovarea deținerii responsabile a câinilor, reducerea apariției rabiei și a altor zoonoze, precum și reducerea riscurilor asupra sănătății locuitorilor din municipiul Satu Mare.
Au fost achiziționate servicii de sterilizare pentru 600 de câini (400 femele și 200 masculi).
Prestarea serviciilor de sterilizare a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau a metișilor acestora aflați pe raza Municipiului Satu Mare vor fi efectuate de către medici veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii, serviciile vor fi efectuate doar în cabinetele veterinare, intervențiile fiind consemnate în RECS.
Pentru a beneficia de aceste servicii, proprietarul câinelui trebuie să aibă domiciliul în Municipiul Satu Mare, respectiv câinele pentru care se solicită sterilizarea trebuie să fie:
- identificat prin microcipare
- înregistrat în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân
- vaccinat antirabic valabil în termen.
Numărul maxim de sterilizare subvenționată de UATM Satu Mare este de maxim 2 (doi) câini / proprietar.
Solicitarea se va depune fizic la sediul Primăriei Municipiului Satu Mare, Piața 25 Octombrie nr. 1, camera 5, de luni-vineri orele 9.00 – 14.00, sau online: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
După analizarea solicitării depuse, se va comunica solicitanților cabinetul veterinar (cu datele de contact) unde se va executa sterilizarea, pentru programare prealabilă.
Reamintim că, potrivit prevederilor art.13^2 din O.U.G. nr. 155/2001, „este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune, metișii acestora, excepție făcând exemplarele cu regim special prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență”.
Nerespectarea acestei prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.