pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Adio taxe de roaming de la 15 iunie

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Începând cu data de 15 iunie 2017, cetăţenii din întreaga Uniune Europeană îşi vor putea folosi dispozitivele mobile în timpul călătoriilor lor pe teritoriul Uniunii Europene, la aceleaşi tarife de care beneficiează în ţara lor.
Astfel, după ce Parlamentul, Consiliul şi Comisia Europeană au convenit la începutul lunii aprilie asupra modalităţilor de reglementare a pieţelor angro de roaming, tarifele de roaming vor fi plafonate la 3,2 eurocenţi/minut pentru apeluri şi la 1 eurocent/SMS, urmând ca, în ceea ce priveşte transferul de date mobile, costul acestora să fie plafonat la 0,05 euro pentru fiecare Mb de date consumat.
Atunci când călătoriţi într-o ţară străină şi efectuaţi sau primiţi un apel, trimiteţi un mesaj sau navigaţi pe internet de pe telefonul mobil sau de pe un alt dispozitiv cu ajutorul unei cartele SIM din ţara dumneavoastră de origine, utilizaţi serviciile de roaming. Operatorul din ţara dumneavoastră de origine plăteşte operatorul din ţara străină pentru utilizarea reţelelor sale. Tariful plătit între operatori se numeşte tarif cu ridicata pentru servicii de roaming. Acesta reprezintă un cost pentru operatorul din ţara de origine şi, prin urmare, afectează facturile finale plătite de consumatori.
Acesta este motivul pentru care Comisia a depus eforturi pentru a limita tarifele cu ridicata ale serviciilor de roaming în UE, în paralel cu activitatea sa menită să limiteze în mod direct tarifele cu amănuntul plătite de consumator.
Începând cu 15 iunie 2017, veţi putea să vă folosiţi dispozitivul mobil atunci când călătoriţi în UE la aceleaşi tarife ca în ţara de origine, cu alte cuvinte, să beneficiaţi de roaming la tarife naţionale, în limita politicilor de utilizare echitabilă ale operatorilor.
De exemplu, dacă plătiţi pentru un pachet lunar de minute, SMS-uri şi date în ţara dumneavoastră, orice apel vocal, SMS şi sesiune de transfer de date efectuate în timp ce călătoriţi în alte state membre ale UE vor fi deduse din acest volum ca şi cum aţi fi acasă, fără taxe suplimentare.
Cetăţenii UE pot cumpăra în continuare orice cartelă SIM, în orice stat membru al UE, pentru a naviga pe internet sau a efectua apeluri la tarifele locale sau în roaming cu ajutorul acesteia. Este posibil, totuşi, ca aceştia să nu poată beneficia de mecanismul de roaming la tarife naţionale dacă nu îşi au reşedinţa în ţara în care au achiziţionat cartela sau dacă nu au legături stabile care implică o prezenţă frecventă şi substanţială în această ţară.
sursa: Adevărul

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii