organizează la Căminul Cultural din localitatea Amați, cea de-a doua ediție a Festivalului Tradițiilor și Meșteșugurilor.
Evenimentul va fi centrat pe activități artistice, iar meșterii populari din Țara Oașului, Zona Codrului și de la Asociația Borokagyökér, vor avea ocazia să-și prezinte măiestria.
Ideea festivalului este aceea de a promova tradițiile și valorile tradiționale. Un element specific al comunei Păulești fiind multiculturalitatea, programul artistic oferit de artiștii sătmăreni și nu numai, va fi unul pe placul tuturor participanților.
În program vor evolua: cunoscuta interpretă de muzică populară, Veta Biriș, Petrică Mureșan, Georgiana Marina, Malvina Madar Iederean cu Dănțăușii din Soconzel și Cuța, Ansamblul Județului „Doruri Sătmărene” (prezentând o serie de dansuri codrenești, ungurești, șvăbești, cât și cântece din zonele etnofolclorice enumerate), Mihai Zele și Ansamblul Folcloric „Comoara Oașului”, și Ansamblul de dansuri populare din Ambud.