pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Conducător auto, cercetat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni rutiere.

Persoană bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat, identificată de polițiști.

Secțiunea este amplasată pe râul Someș în localitatea Odoreu, deșeurile plutitoare urmând a fi colectate de pe suprafața apei cu ajutorul unor pontoane plutitoare.

Detașamentul de pompieri Satu Mare a intervenit în această dimineață, în jurul orei 01.00, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD încadrate de 8 subofițeri, la un accident rutier produs pe raza localității Odoreu, în care a fost implicat un autoturism, care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. 

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au oprit în trafic, în Odoreu, judeţul Satu Mare, un autoturism înmatriculat în România, la volanul căruia se afla un cetățean român ce a prezentat un permis de conducere fals.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu cei din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare au identificat ieri un bărbat, de 73 de ani, din Odoreu,  pe un fond de vânătoare gestionat de A.J.V.P.S. Satu Mare, având asupra sa o armă de vânătoare și fiind însoțit de un câine, fără a avea autorizaţie de vânătoare.

La data de 29 iunie a.c., polițiștii rutieri au identificat în trafic, un bărbat, de 56 ani, din Satu Mare, care se afla la volanul unui autoturism,  fiind sub inflența băuturilor alcoolice.

La data de 16 aprilie, polițiștii rutieri au identificat în trafic, pe raza localității Odoreu, un bărbat de 62 ani din Satu Mare aflat la volanul unui autoturism, având permisul de conducere reținut.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au desfășurat ieri 23 septembrie, în jurul orei 17.20, activități de cercetare la fața locului în cazul unui accident rutier produs pe raza localității Odoreu. 

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare au identificat ieri 2 bărbați, de 31, respectiv 18 ani, ambii din localitatea Odoreu bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii