Femeile gravide și persoanele care însoțesc copii cu vârsta sub 5 ani au acum prioritate la ghișee și case de marcat publice și la operatorii economici și locuri de parcare rezervate în toate parcările publice și private din România.
Sătmăreanca Mirela Retegan îi invită pe români să se solidarizeze cu toți copiii din secțiile de oncopediatrie din România și să arate că le pasă de copiii care se luptă cu cea mai urâtă boală.
Tragedia prin care trece familia cu cei șapte copii minori din Tătărăști care au rămas sub cerul liber, după ce casa lor a fost distrusă în întregime de un incendiu a ajuns și la urechile sătmărencei Mirela Retegan, fondatoarea trupei Gașca Zurli.
Asociația Curtea Veche, cu sprijinul Azomureș și Agrotex organizează luni, 8 mai 2017, un eveniment în cadrul căruia oferă elevilor de la Școala Gimnazială “Vasile Lucaciu” Carei din județul Satu Mare peste 700 de volume potrivite vârstei lor.