pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă şi să respecte indicaţiile polițiștilor aflaţi în trafic. 

Angajații primăriei și ai școlii din Turulung, respectiv ai Centrului comunitar „Sf. Martin de Tours” au prezentat activități, acțiuni și programe care facilitează eficient interacțiunea dintre membrii comunității. 

Pe măsură ce ne apropiem de sărbătoarea Sfintei Elisabeta, să ne amintim în mod pragramatic de sfânta de origine maghiară, care este cunoscută și respectată în întreaga lume ca model a iubirii servitoare.

La Gala Tineretului din România, organizată la Târgu Jiu - Capitala Tineretului 2023 în cadrul Summitului Tinerilor 8.0 | cu tema Abilitate/Agilitate, a fost decernat titlul “Capitala Tineretului din România”, ediția 2025, orașului Vaslui, ce urmează să își desfășoare mandatul în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2025. 

Pentru a vă feri de evenimente neplăcute, polițiștii sătmăreni vă recomandă să adoptaţi un minim de reguli de autoprotecţie în ceea ce privește locuința dumneavoastră. 

Asociația „Apel la acțiune” dă startul celei de-a VII-a ediții a celui mai mare proiect caritabil din județ - „Ajutoarele lui Moș Crăciun”. 

În afară de sarcinile cotidiene la care eşti supus mai întâlneşti în viaţă şi multe obstacole pe care eşti obligat să le depăşeşti cu brio. Şi acestea sunt cu atât mai uşor de depăşit cu cât ai mai aproape de tine familia şi prieteni dragi care să te ajute la greu.

Nu strângeți PET-urile de plastic pentru că nu veți primi bani pe ele. Anunțul și explicațiile vin din partea ministrului Mediului, Mircea Fechet. 

Târg de adopții în weekend, la Auchan Satu Mare, dar și de colectare hrană pentru cățelușii din adăpost.

În data de 3 noiembrie 2023, Penitenciarul Satu Mare s-a bucurat de prezența lui Tiberiu Ușeriu, care a oferit o poveste de viață aflată sub semnul schimbării, a depășirii propriilor limite, a alegerii de a-ți reconstrui identitatea în momentul în care nu te mai regăsești. 

Modificare în Codul Penal: Pedeapsă cu închisoarea pentru părăsirea postului sau refuzul de a fi testați anti-acool sau anti-drog, pentru o anumită categorie de angajați.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare continuă campania „Salvator din pasiune” cu seria a XIII-a, 2023. 

UPDATE 7 noiembrie | Se amână acțiunea de plantare în Turulung, programată sâmbătă, pentru o dată ulterioară când condițiile vor fi prielnice plantării. 

Programul de bugetare participativă pentru tineret, Com’ON Satu Mare, și-a încheiat etapa de votare la data de 24 octombrie, în care publicul sătmărean a putut alege dintre cele 38 de proiecte și inițiative creative și unice depuse de echipele înscrise, fiind alese acelea, care se vor bucura de sprijin financiar pentru implementare.

Călătorii care zboară de pe Aeroportul Internațional Satu Mare au posibilitatea de a lua în călătoriile lor câte o carte. 

La data de 25 octombrie a fiecărui an, în întreaga Europă este sărbătorită Ziua Europeană a Justiţiei Civile, iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene, eveniment prin care justiţia este adusă în atenţia publicului european. 

Potrivit datelor furnizate de agenții economici din județul Satu Mare privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare se regăsesc 593  locuri de muncă vacante. 

Transurban anunță devierea traseelor autobuzelor în data de 23 octombrie 2023, între orele 9:00 și 11:00, cu ocazia repetițiilor pentru Ziua Armatei României.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii