Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” va găzdui proiecțiile a patru dintre cele mai așteptate filme ale anului: La Gomera, Monștri., Parking și Mo.
Caravana Zilele Filmului Românesc, prezentată de Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), își propune să aducă cele mai noi filme românești cât mai aproape de publicul pe care îl merită.
Biletele pot fi cumpărate de pe Eventbook.ro și de la casieria Centrului Cultural „G.M. Zamfirescu”.
Mo (r. Andrei Cohn) o are pe Dana Rogoz în rolul unei studente, într-o poveste tulburătoare despre abuz și hărțuire, inspirată din fapte reale. Monștri. (r. Marius Olteanu) a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin și a câștigat Premiul pentru Debut la Zilele Filmului Românesc la TIFF. La Gomera, regizat de Corneliu Porumboiu, este propunerea României la Premiile Oscar 2020 și a fost lansat în selecția oficială la Cannes, iar pentru Parking, filmul care a deschis TIFF 2019, filmările au avut loc în Spania, cu actori spanioli de renume în distribuție.
Program Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”
Vineri, 18 octombrie
18.30 | Mo, r. Radu Dragomir
Cu: Dana Rogoz, Răzvan Vasilescu, Mădălina Craiu
Mo şi prietena ei sunt prinse copiind de către cel mai sever profesor din facultate. Cele două cer o a doua șansă, iar profesorul le propune un examen neaşteptat. Trailer: https://youtu.be/NLvMzhzfWk8
20.00 | Monștri, r. Marius Olteanu
Cu: Judith State, Cristian Popa, Șerban Pavlu, Dorina Lazăr și Alex Potocean
Filmul prezintă o zi, posibil ultima, din viaţa unui cuplu. Dana şi Arthur se află în fața celei mai importante decizii. Ea caută confirmări. El caută companie. Împart același pat de ani buni, dar de ceva vreme nu par să mai meargă pe același drum. Care sunt șansele de supraviețuire ale unei relații alimentate de compromisuri și presiuni sociale? Lipsa de asumare și probleme de comunicare pot distruge căsnicii, dar iubirea nu naște monștri. Trailer: https://youtu.be/pKqP62ecvvc
Premiul publicului din partea publicației Tagesspiegel, Forum, Berlin 2019; Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Sofia; Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut la TIFF
Sâmbătă, 19 octombrie
17.00 | La Gomera, r. Corneliu Porumboiu
Cu: Vlad Ivanov, Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Julieta Szönyi, George Piştereanu, István Teglas, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto
Cristi este un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. El ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăţa „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest la Bucureşti şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii. Trailer: https://youtu.be/V1wr4LLQrdo
19.00 | Parking, r. Tudor Giurgiu
Cu: Mihai Smarandache, Belén Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo
Adrian, un poet din Sângeorz-Băi, emigrează ilegal în Spania anului 2002. Odată ajuns în Cordoba, viața lui se transformă într-o aventură complicată, pendulând între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreață spaniolă și dorul de casă. Călătoria lui în căutarea marii iubiri se va transforma într-o poveste surprinzătoare, sensibilă și plină de provocări.
Adaptare după romanul „Apropierea”, de Marin Mălaicu-Hondrari. Trailer: https://youtu.be/-flBcCiroBI