”Gazda nostă își lucră lucru’ și apoi ne cinstește cu muzică, joc și bucate alese. Ghița lu’ Săvianu s-o înțăles cu “chizășii” că după ce’or desfăca un car de mălai, și-or tâia bâliile, clăcanii noști de la Ansamblu’ Cununița, Ansamblu’ Cetatea Codrului și lăturenii de la Atelierul de Joc Popular din Sălaj ‘or juca sub Ceatăra de la Carei, tarafu’. Apoi a hi cu noi și-a nost Petrică Mureșan și Ana Holdiș Pop, Leontina Dorca, Carmen Sas, Malvina Madar Iederan, Cornel Pop și mulți alții…”.

Haideț’ tăți cu voie bună 

C-așe-i datina străbună 

‘Om lucra, ne-om veseli 

Și tare bine ne-a hi! 

De-om găta lucru p’afară

Ne-om cinsti cu-o pălincioară 

Și de ne-a hi gazda bună

Ne-a plăti cu-n joc în șură. 

„Claca pă danţ” este o particularitate a tradițiilor românești cu funcție socială și de inițiere. Era îndătinată în sate din zona de nord-vest a României, până la dispariţia jocului duminical și era organizată de feciorii holtei. Gazda clăcii era întotdeauna un gospodar care cerea un număr de clăcani de la chizăşii aleși de feciori pentru munca cărora gazda plătea muzicanţii in bani, in funcție de zilele de muncă prestate de tineri. După ce feciorii se apucau de muncă, muzicanţii arvuniți cântau aproape tot timpul în faţa clăcanilor. Gazda aducea prânzul, iar lucrul continua până la gustare, când clăcanii erau serviţi cu horincă, fasole cu ciont, plăcintă cu brânză și “ciurigăi”. După masa de la amiază flăcăii jucau cu fetele un ceas bun. La sfârşitul zilei clăcanii erau primiţi la casa gazdei, unde li se pregătea un ospăț în şură, bun prilej de joc și voie bună. (Pamfil Bilțiu- Memoria ethnologică nr. 64 – 65 * iulie – decembrie * 2017 An XVII).