Spectacolul care a deschis stagiunea precedentă are la bază piesa scrisă de actriţa şi autoarea israeliană Hanna Azoulay Hasfari. O piesă despre iertare şi dragoste, în toate formele pe care aceasta le îmbracă: dragoste părintească, dragoste de Dumnezeu, dragostea de familie, sau chiar lipsa dragostei, care închide în cele patru surori, reunite într-un gest disperat şi premeditat al mamei (care dispare chiar de Yom Kippur, pentru a le reuni pe cele patru fiice ale sale) obsesii, prejudecăţi şi gelozii care le formează caractere atât de diferite, încât 15 ani de lucruri nespuse explodează în cadrul neaşteptatei reuniuni de familie.
O poveste despre femei (in)complete şi complexe, care duc un razboi interior şi pe care Ziua Iertării le aduce împreună şi evocă în ele propria identitate, tradiţiile uitate şi nu în ultimul rând, propriile temeri.
„Astfel, teme fundamental umane ca iertarea de sine, acceptarea propriei identităţi, reevaluarea tradiţiei şi a maternităţii, existenţa într-un spaţiu al războiului mai ales interior, conduc spectatorul printre valurile de furntună ale unei comedii dulce – amărui, ca gemul de gutui pentru Yom Kippur” Eugen Gyemant
Preț bilet: 20 lei, 15 lei elevi, studenţi şi pensionari.
YOM KIPPUR de Hanna Azoulay Hasfari
Regia artistică: Eugen Gyemant
Scenografia: Eugen Gyemant
Coregrafia: Gabriela Tănase
Distribuția:
Amira – Ioana Cheregi
Evelyn – Alexandra Odoroagă
Fanny – Alina Negrău
Malka – Crmen Frăţilă
Mama – Rora Demeter
foto: Robert Costea