pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Pe ulițele satului. Două săptămâni de ateliere meșteșugărești și de creație pentru copii, la Muzeul din Negrești Oaș

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Primele evenimente organizate sub brandul Zestrea Oașului încep miercuri, 1 august, la Negrești Oaș cu o incursiune în lumea satului oșenesc.

Reunite sub sintagma „Pe ulițele satului... la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului”, nu mai puțin de 20 de ateliere meșteșugărești și de creație, activități recreative și de voluntariat vor avea loc în perioada 1-17 august 2018, astfel încât fiecare copil din Negrești Oaș să aibă ocazia să participe cel puțin la o activitate care îi este pe plac.

Primarul orașului Negrești Oaș, Aurelia Fedorca, a declarat că aceste ateliere au fost gândite ca să ofere șansa fiecărui copil să participe, dar și cu scopul de a apropia copiii din Negrești-Oaș de cei din Diaspora, întorși în această perioadă acasă.

”Ne dorim ca prin aceste ateliere să îi introducem pe copii în lumea satului oșenesc, dar în același timp vrem să ne folosim de prilej și să le arătăm copiilor veniți în aceste zile acasă din diaspora cum trăiau strămoșii lor și să îi familiarizăm cu lucrurile pe care noi și părinții lor le prețuim”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Managerul cultural Natalia Lazăr a precizat că evenimentul se află la a doua ediție și este organizat și în acest an, după ce în 2017 a fost un succes.

„După succesul de anul trecut, invităm și în acest an copiii să se inițieze în meșteșuguri oarecum uitate, dar deosebit de reprezentative pentru această zonă etnografică, să descopere lectura și multe jocuri interactive, să se familiarizați cu muzica și dansul din Țara Oașului, să pătrundă, tiptil, în tainele artelor plastice, să învețe tehnici de acordare de prim-ajutor”, a declarat managerul cultural Natalia Lazăr.

Programul activităților ”Pe ulițele satului... la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului (01 - 17 august 2018, orele 10:00 - 12:00):

Miercuri, 1 august

Căruța cu povești – Biblioteca Orășenească

Tehnici de acordare a primului ajutor – Crucea Roșie Negrești Oaș

Joi, 2 august

Atelier de muzică și tradiții din Țara Oașului – ceterașii Vasile Solomon și Mihai Zele

Povestea bunicii – atelier meșteșugăresc cu Floare Finta, Tezaur Uman Viu și Floare Hotca - Luminător al satului

Vineri, 3 august

Căruța cu povești – Biblioteca OrășeneascăTehnici de acordare a primului ajutor – Crucea Roșie Negrești Oaș

Marți, 7 august

Atelier de olărit – Gheza şi Emma Istvanfi

Atelier de creație artă plastică – Dorel Petrehuș & friends

Miercuri, 8 august

Atelier de olărit – Gheza şi Emma IstvanfiCăruța cu povești – Biblioteca Orășenească

Tehnici de acordare a primului ajutor – Crucea Roșie Negrești OașJoi, 9 augustAtelier de olărit – Gheza şi Emma IstvanfiAtelier de muzică și tradiții din Țara Oașului – ceterașii Vasile Solomon și Mihai Zele

Vineri, 10 august 

Spectacol de teatru pentru copii – ora 17:00

Sâmbătă, 11 august

Atelier de olărit – Gheza şi Emma Istvanfi

Marți, 14 august

Atelier de olărit – Gheza şi Emma IstvanfiAtelier de creație artă plastică – Dorel Petrehuș & friends

Joi, 16 august

Căruța cu povești – Biblioteca Orășenească

Tehnici de acordare a primului ajutor – Crucea Roșie Negrești Oaș

Vineri, 17 august

Atelier de olărit – Gheza şi Emma Istvanfi

Muzeul Țării Oașului vă invită să-i treceţi pragul zilnic, între orele 9:00 şi 17:00. Participarea la ateliere este gratuită, percepându-se doar taxa de vizitarea a muzeului.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii