pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Festivalul Internațional Multicultural de Teatru TRANZIT FESZT continuă vineri cu un spectacol al elevilor sătmăreni

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Vineri 5 octombrie, Tranzit Feszt dedică prima parte a zilei tinerilor voluntari. Secția română a Teatrului de Nord se mândrește cu o trupă foarte activă și implicată de voluntari frumoși, deștepți și pasionați de teatru.

Elevii din Satu Mare joacă de la ora 16.00, în Sala Studio, AVIOANE DE HÂRTIE de Elise Wilk, spectacol regizat de actrița Carmen Frățilă. Urmează de la ora 18.00 spectacolul OFFLINE al elevilor din Târgu Mureș. Voluntarii din Satu Mare și Târgu Mureș vor participa sâmbătă dimineață la un atelier de teatru devised, susținut de regizorul Laurențiu Blaga.
La Casa de Cultură sunt programate două reprezentații cu spectacolul DUMBRAVA (LIGET), produs de Asociația Waitingroom Project (Váróterem Projekt) din Cluj, de la 17.30 și 21.00 (cu publicul pe scenă și titrare în limba română)
Spectacolul secției române a Teatrului de Nord în această ediție de festival, REȚETA PERFECȚIUNII ÎN FOARTE MULȚI PAȘI CARE NU DUC NICĂIERI, teatru fizic de Andrea Gavriliu, se joacă la ora 19.00 în Sala Mare.
Ultimul eveniment al zilei are loc la Moose Bar, de la ora 22.00, concert cu RAD π, Bogdan Olarson, Andrei Raicu, Dimitris Palade. Un live A/V show dansant care oscilează între raw-techno și modular environment, numai bun de încheiat seara.


05.10.2018, ora 16.00, Teatrul de Nord - Sala Studio
Teatrul de Nord Satu Mare, Secţia Română
Trupa de elevi voluntari
AVIOANE DE HÂRTIE
Autor: Elise Wilk
Regia: Carmen Frăţilă
Scenografia: Cristian Gătina
Distribuția:
Lena - Andy Varga
Miki - Darius Popa
Bobo - Darius Vîlcu
Alex - Narcis Blideran
Laura - Cynthia Faur
Andra - Jennifer Cristina Mesaros
Durata: 1h
Un spectacol pentru tineri și părinți deopotrivă. Un spectacol în care se dovedește că și dacă vremurile s-au schimbat, trecerea de la copilărie la maturitate se face la fel: cu angoase, cu frici, cu vise neîmplinite, cu dragoste împărtășită sau nu, dar mai ales cu o dorință nebună de a avea umărul mamei sau al tatălui ca sprijin în această transformare. Și, din păcate, de multe ori, acest sprijin e plecat într-o altă familie sau la muncă în alte țări. S-ar putea să fiți surprinși unde se poate ajunge din această cauză... (Carmen Frățilă)


05.10.2018, ora 18.00, Teatrul de Nord - Sala Studio
Teatrul Național Târgu Mureș - Compania Guga Junior
OFFLINE
Regia: Laurențiu Blaga
Dramaturg de scenă: Daniel Oltean
Distribuția: Denisa Buruian, Mara Jula, Crina Petrișor, Sergiu Olar, Mara Sermășan, Ionuț Stoinea, Rareș Toncian
Echipa de producție: Kacsó Judit-Andréa, Matei Adrian, Andi Bercea, Raluca Cordoș, Oana-Ariana Chirilă, Ozeo Prunaș
Durata: 1 h, 15 min.
Spectacolul OFFLINE este rezultatul unui proces de devised theatre. În procesul de creație, actorii-elevi ai Companiei Guga Junior au participat la mai multe workshop-uri de actorie, scriere dramatică, tehnică de scenă, etc. Tema pe care o tratează acest spectacol este lipsa comunicării în relațiile interpersonale în rândul tinerilor de azi. Când suntem contectați cu realitatea? Când suntem offline? – Acestea sunt doar două întrebări la care spectacolul încearcă să dea răspuns.


05.10.2018, ora 17.30//21.00, Casa de Cultură (cu publicul pe scenă)
Waitingroom Project, Cluj-Napoca
DUMBRAVA (LIGET)
Text și regie: Botos Bálint
Scenografie: Cosmin Matei
Costume: Gábor Zsófia
Muzică: Bocsárdi Magor
Distribuție: Csepei Zsolt, Imecs-Magdó Levente, Mostis Gergő, Pál Emőke, Sebők Maya, Sipos Júlia, Udvari-Kardos Tímea
- spectacol cu titrare în limba română
Un oraș mic și liniștit undeva în câmpie. Aici sosește acasă actrița, care se confruntă în prezent cu o criză personală și profesională. Ea vine să își vândă moștenirea, și să își adune puțin gândurile în liniștea orașului mic. Totul pare simplu: rezolvă moștenirea, se întâlnește cu niște prieteni vechi, apoi se întoarce pentru a-și continua rutina zilnică.
În timpul scurtei vizite, sub liniștea micului oraș se mișcă încet trecutul, o parte a moștenirii care nu este guvernată de lege, pe care o purtăm cu toții în noi. Pe măsură ce aceste straturi revin încet la suprafață, se adâncește criza personală a actriței, până prinde o amploare la nivel de comunitate.


05.10.2018, ora 19.00, Teatrul de Nord - Sala Mare
Teatrul de Nord Satu Mare, Secţia Română
REȚETA PERFECȚIUNII ÎN FOARTE MULȚI PAȘI CARE NU DUC NICĂIERI
Un teatru fizic de Andrea Gavriliu
Scenografia: Alexandru Petre
Muzica: Mihai Dobre
Asistent coregrafie: Roxana Fânață
Light design: Lucian Moga, Alexandru Dancu
Distribuția:
Roxana Fânață, Cristian But, Andrei Stan, Raluca Mara, Vlad Mureșan, Ioana Cheregi, Andrei Gîjulete, Crina Andriucă
Durata: 1h
- spectacol cu titrare în limba maghiară
“Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri” este un eseu despre încercarea disperată a omului actual de a-și găsi fericirea, mărginit fiind de toate rigorile societății în care trăiește. Încercând să fie fericit prin a fi perfect. Deoarece imperfecțiunea înseamnă vulnerabilitate. Imperfecțiunea înseamnă nefericire. Iar iluzia perfecțiunii îl menține într-o cursă perpetuă, chiar dacă nu există finalitate.


05.10.2018, ora 22.00 - Moose Bar
ANDREI RAICU & DIMITRIS PALADE
PRESENTS RAD π + BOGDAN OLARSON
Instalația audio-vizuală
Un live A/V show dansant care oscilează între raw-techno și modular environement, numai bun de încheiat seara.
BOGDAN OLARSON, artist multimedia, coregraf și soundscaper, creează lucrări artistice care gravitează spre chestionarea existenței umane în raport cu fragmentarea/augmentarea corpului prin spațiu, timp și virtualitate.
ANDREI RAICU este regizor și sound designer. Folosindu-se de experiența acumulată în regie și muzică, Andrei Raicu, continuă să exploreze și alte orizonturi artistice din zona de performance, queer și techno. Creează în colaborare cu artiști din afara granițelor, în Berlin, mai multe happening-uri: „Athanatizein – ad immortalitatis ritual”, „Gruesome Manifesto”, „Queeerdos III - Divination”.
DIMITRIS PALADE este un artist vizual de origine greco-română ce lucrează în București. Absolvent al Universitatii Naționale de Artă București, este unul dintre puținii artiști care lucrează în domeniul artei video. Lucrările sale tratează subiectul exteriorizării cu o sinceritate brutală. Activitatea lui Dimitris Palade implică o imersiune dublă, prima care derivă din capacitatea noastră de a empatiza și cea din urmă prin intermediul efectului generat printr-un mecanism de coping similar.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii