pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Ora de Carieră, program de orientare vocațională gratuit pentru elevii de liceu din Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În perioada 21-23 octombrie, la Satu Mare, se va desfășura prima ediție a programului de orientare vocațională  „Ora de Carieră” adresat elevilor de liceu din oraș. 

Organizat de Fundația Leaders cu sprijinul Nhood România, programul oferă tinerilor oportunitatea de a face deja primul pas spre realizarea unui plan de carieră și spre înțelegerea menirii lor.
Pe parcursul ultimilor trei ani, peste 2.500 de elevi de liceu din toate județele țării au beneficiat de orientare vocațională în cadrul programului „Ora de Carieră”.
Programul cuprinde două workshop-uri de dezvoltare personală care îi ajută pe elevi să își identifice valorile personale și îi sprijină în procesul decizional de alegere a unei cariere. De asemenea, împreună cu specialiștii fundației, participanții vor realiza un chestionar psihometric privind interesele lor vocaționale, rezultatele fiind interpretate prin prisma teoriei personalității dezvoltate de psihologul american John Holland.
A treia zi a programului este dedicată unui eveniment inspirațional de tip „Biblioteca Vie”, în cadrul căruia elevii vor avea ocazia de a discuta cu specialiști din domeniile lor de interes, a căror experiență profesională și personală îi pot ajuta să facă primii pași spre cariera dorită.
Înscrierile în program se desfășoară până pe data de 18 octombrie 2023. 
În total, 35 de elevi de liceu din Satu Mare sunt așteptați să participe la cele trei sesiuni ale programului. Participarea este gratuită. 
 
Informații suplimentare despre program, precum și formularul de înscriere sunt disponibile pe https://leaders.ro/oradecariera/nhood/.  
Programul „Ora de Carieră” a pornit de la necesitatea existenței unui program special conceput pentru a veni în ajutorul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 19 ani, aflați în căutarea vocației, a carierei, a domeniului potrivit în funcție de abilitățile și trăsăturile de personalitate ale acestora. 
În Satu Mare, programul se desfășoară pentru prima dată în format fizic și este susținut de Nhood România, în calitate de Partener Principal.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii