Scopul acestor întâlniri este de a convinge tinerii, prin contactul direct cu persoane deținute, că povestea drogurilor nu este una de succes și consecințele consumului pot fi cu impact negativ asupra întregii vieți.
Elevii au avut ocazia să viziteze Penitenciarul Satu Mare, să afle despre cum arată o zi din viața unui deținut, care sunt drepturile și obligațiile persoanelor aflate în detenție, fiind îndemnați de personalul de aici să fie de partea legii și să revină în penitenciar ca angajați și nicidecum ca persoane lipsite de libertate.
Momentul culminant al vizitei l-a constituit întâlnirea elevilor cu doi deținuți care și-au expus propria poveste de viață și alegerile greșite care i-au condus pe drumul spre pierderea libertății. Consumul de droguri și asocierea cu un anturaj nepotrivit au fost leit-motivul expus de deținuți, factorii decisivi în parcursul lor infracțional. Dorința de a fi senzaționali, de a epata, de a ieși în evidență cu orice preț, de a face bani fără efort, de a fi acceptați în anumite medii, corelată cu opoziția față de reguli, interesul scăzut față de școală și influența redusă a familiei, au fost, de asemenea, menționate ca fiind pietre de temelie pe drumul spre infracțiune. Conducerea fără permis, conducerea sub influența alcoolului/drogurilor, furtul, tâlhăria, violențele, traficul de droguri sunt infracțiunile cele mai frecvente la care ajung consumatorii de droguri, în încercarea de a-și procura resursele financiare necesare acestui consum, dar și pe fondul judecății deficitare, în condițiile în care creierul este afectat de consumul de substanțe și subordonat, practic, dependenței.
Propria experiență de viață are întotdeauna un impact emoțional puternic, mai ales când vorbim de persoane care au trăit in extremis și care pot transmite un mesaj valoros despre factorii care i-au condus spre infracțiune, consecințele pe care trebuie să le suporte, dar mai ales, despre cum altfel și-ar fi putut trăi viața frumos și fără riscuri nejustificate.
Proiectul Adolescență fără dependență este derulat de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare-Biroul Siguranță Școlară în parteneriat cu Penitenciarul Satu Mare, Inspectoratul Școlar Județean, Serviciul de Probațiune și DGASPC și se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, o categorie de risc în ceea ce privește debutul în consumul de substanțe interzise. Proiectul vizează reducerea consumului de droguri și a riscului de implicare a elevilor în infracțiuni asociate acestuia și se derulează pe parcursul a 6 luni (noiembrie 2023-mai a.c.).
sursa: IPJ Satu Mare