de educație rutieră, inedite prin locul de desfășurare, direct în teren, în stradă, cât și prin implicarea activă a polițiștilor. Copiii învață reguli noi, le repetă pe cele deja știute și apoi, sunt invitați să demonstreze practic că aplică cele învățate. Dacă se dovedesc pietoni de încredere primesc șansa de a dirija circulația alături de adevărații polițiști, moment pentru care, bineînțeles, îmbracă uniforma de Polițist Junior. Rând pe rând copiii joacă roluri de pietoni, respectiv polițiști, reușind astfel să înțeleagă mai bine importanța respectării regulilor și să realizeze care este adevărata menire a unui polițist rutier.
Ediția 2015 a proiectului Polițist Junior a debutat marți, 2 iunie 2015, când invitați să se alăture marii familii a polițiștilor au fost prichindeii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 din Satu Mare. Activitatea a fost coordonată din partea Inspectoratului de Poliție de comisar de poliție Săndulescu Simona din cadrul compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și de inițiatoarea acestui proiect, doamna Otilia Matioc din partea Fundației Maria.
Cei mici au fost nerăbdători să îmbrace uniforma de Polițist Junior și să-i ajute să-și îndeplinească misiunea pe polițiștii rutieri prezenți, agent șef Răcășan Alin și agent principal Ciora Florin, din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Satu Mare. Fiind foarte bine pregătiți din punct de vedere teoretic de doamnele educatoare Lalin Maria Cornelia și Haidu Raluca, copiii au reușit să demonstreze și practic acest lucru. Dirijarea circulației i-a ajutat pe toți copiii să înțeleagă că misiunea polițistului este una specială, aceea de a ajuta traficul rutier și de a-i determina pe oameni să respecte regulile de circulație, protejându-și astfel viața lor, cât și pe a celor din jur.