pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Elevii ar putea începe școala pe 17 septembrie, iar vacanța de Paște va fi de trei săptămâni

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Anul şcolar 2018 – 2019 ar trebui să înceapă în 17 septembrie, să aibă 34 de săptămâni şi obligatoriu vacanţă intersemestrială - rezultatele consultării publice realizate de MEN.
Anul şcolar 2018 – 2019 ar trebui să înceapă în 17 septembrie, să aibă 34 de săptămâni şi vacanţă intersemestrială, au susţinut cei mai mulţi dintre participanţii la consultarea publică pe tema structurii anului şcolar realizată de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), în perioada 18 – 24 ianuarie. Datele rezultate în urma consultăriii, la care au participat peste 38.000 de persoane, vor fi luate în considerare în procesul de fundamentare şi aprobare a ordinului de ministru privind structura noului an şcolar.
Potrivit MEN, în ceea ce priveşte data la care ar trebui să înceapă anul şcolar 2018-2019, 76,95% dintre respondenţi, adică 29.423 de persoane dintr-un total de 38.239 de persoane care s-au pronunţat pe acest subiect, au indicat ziua de luni, 17 septembrie 2018. Pentru data de 10 septembrie au optat 17,57%, iar 5,49% au indicat alte variante.
În privinţa vacanţelor şcolare de iarnă şi primăvară/Paşte, opiniile sunt majoritar conturate în favoarea unei perioade de trei săptămâni în ambele cazuri: 71,81%, mai precis 27.463 de persoane (dintr-un total de 38.245), au indicat acest interval ca fiind optim pentru vacanţa de iarnă, respectiv 52,02% - adică 19.835 dintre cei 38.126 de respondenţi – s-au orientat către o vacanţă de primăvară/Paşte cuprinsă între 20 aprilie şi 5 mai 2019.
De asemenea, 22.732 de persoane (59,50%) dintre cele 38.208 care au răspuns consideră că vacanţa intersemestrială este obligatorie.
Nu în ultimul rând, 19.457 (50.85%) dintre cei 38.262 de opinenţi pe această temă sunt de părere că anul şcolar 2018-2019 trebuie să aibă cel puţin 34 de săptămâni. Alte două variante avansate (35 şi 36 de săptămâni) au întrunit 31,35%, respectiv 13,16% din răspunsurile exprimate.
”Rezultatele generate în urma completării acestui chestionar sunt luate în calul în procesul de fundamentare şi aprobare a ordinului de ministru privind structura noului an şcolar”, au anunţat reprezentanţii MEN.
MEN a organizat, în perioada 18-24 ianuarie, o consultare publică privind structura anului şcolar 2018-2019, în cadrul căreia toţi cei interesaţi – elevi, dascăli şi părinţi- au avut ocazia să-şi exprime punctul de vedere prin completarea unui chestionar online.
Cele 5 întrebări incluse în chestionar vizau obţinerea şi agregarea unor opinii referitoare la durata minimă a noului an şcolar, data de începere a acestuia, durata vacanţelor de iarnă şi de primăvară/Paşte şi oportunitatea păstrării sau eliminării vacanţei intersemestriale.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii