Confruntarea a avut loc astăzi, la Casa Meşteşugarilor din Satu Mare, unde alături de profesori, directori ai unităţilor de învăţământ, inspectori şcolari, reprezentanţi ai mediului de afaceri, părinţi și primari, s-a aflat și eleva Andreea Varga (Andy).
Ea a întrebat-o pe ministru ce se poate face în legătură cu programa şcolară, foarte încărcată.
”Programa noastră este, fără îndoială, foarte condensată. Și atunci, ce trebuie să facem: să o aerisim, să simplificăm programa, s-o adaptăm la ideea că școala nu este singura sursă de informație pentru elevi, pentru că acum un elev are mult mai multe informații decât acum zece sau 20 de ani și să încercăm să schimbăm predarea pentru ca ea să devină mai atractivă”, a spus ministrul.
Andreea Varga i-a spus ministrului că ”introducerea simulărilor la clasa a VII-a, care a fost ”un lucru anunțat cu trei săptămâni înainte”, nu crede că ”a fost atractiv nici pentru elevii care au trebuit să învețe în următoarele trei săptămâni întreaga materie care a intrat la simulare, nici pentru cadrele didactice care au fost nevoite să-și termine de predat lecția”.
Ministrul i-a replicat: ”Un elev nu învață pentru un examen, un elev nu învață pentru notă, un elev învață pentru a ști, a ști ce să facă cu ceea ce învață și învață în fiecare zi”.
O altă problemă ridicată de Andreea a fost că sistemul de învăţământ e axat pe note, nu pe ceea ce acumulează elevul.
”Sunt foarte mulți elevi și colegi de-ai mei de clasă care vânează notele”, o ”mentalitate care trebuie schimbată”, susține eleva.
Dimpotrivă, ministrul e de părere că ”nu elevii sunt obsedați de note, ci aceasta e mai degrabă preocuparea părinților, iar noi trebuie să schimbăm mentalitatea părinților, de a-i determina ce știu copiii lor și, dacă știu, ce să facă cu ceea ce învață. Mi se pare că acolo trebuie să lucrăm mai mult la mentalitatea părinților, decât a elevilor, pentru că elevii nu au încotro deoarece acasă prima întrebare care li se pune când se întorc de la școală este: ”Ce notă ai luat?” și nu ”Ai știut?”, ” Ce ai învățat?” și ”Ce ai face tu cu ce ai învățat?”.
Ministrul Andronescu i-a mai spus elevei că e un copil rebel, dar inteligent, felicitând-o pentru scrisoare și recomadându-i ”să-și folosească inteligența pe care i-a dat-o Dumnezeu într-o evoluție profesională pe care poate s-o obțină și s-o așeze la cote foarte înalte”.
De asemenea, eleva a întrebat-o pe ministrul Andronescu ”De ce e prioritară digitalizarea, în condiţiile în care sunt şcoli care încă au toalete în curte sau există şcoli închise”.
Ministrul i-a răspuns că ”digitalizarea nu e un moft” și că în acest an s-au alocat 65 milioane cu care se va rezolva problema grupurilor sanitare la nivelul întregii ţări.