pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Contrabandiști prinși de polițiști în Vama Petea

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-au prezentat joi, 4 iulie, pentru a efectua formalităţile de frontieră trei persoane, doi cetăţeni ucraineni şi unul român, cu vârste cuprinse între 25 si 45 de ani, care conduceau trei autoutilare, două înmatriculate în Ucraina şi una în România.

Polițiștii de frontieră, având suspiciuni cu privire la marfa transportată de aceştia, au efectuat controale amănunțite asupra mașinilor, descoperind astfel 64 recipiente cu agent refrigerant (freon) și 2.489 pachete de țigări, disimulate în diferite compartimente ale autovehiculelor. Pentru aceste bunuri, șoferii nu a putut prezenta documente justificative.

Recipientele cu freon, în valoare totală de peste 70.000 lei, și țigările, în valoare de peste 29.100 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Conducătorilor auto le-au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar doi au fost sancționaţi şi contravențional cu amenzi în valoare de 500 lei, fiecare.

De asemenea, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii activităților de contrabandă cu țigări.

Astfel, în jurul orei 16.00, pe o stradă din municipiul Satu Mare au identificat o persoană care avea asupra sa o geantă cu țigări. Cum persoana nu a putut justifica marfa pe care o avea asupra sa, aceasta a fost dusă la sediul STPF Satu Mare. În bagajele sale, polițiștii de frontieră au descoperit 830 pachete de țigări. Marfa, în valoare de 9.711 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În cauză se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii