Tomi este fiul plt. maj. Iosif Barna, un pompier sătmărean. Băiatului i s-a făcut rău în timp ce se afla într-o excursie la Budapesta și în scurt timp i s-a pus diagnosticul: Leucemie acută limfoidă.
Analizele, investigațiile de specialitate, internările și transferurile între spitale s-au derulat cu repeziciune și toate cu foarte mari costuri. Tomi a ajuns la Central Clinic a Universității din Debrecen (Ungaria) și a început de ieri un tratament intensiv și agresiv cu citostatice, care va dura 2 ani, timp în care cel puțin unul dintre părinți se va muta în Debrecen.
Cheltuielile cu investigațiile și intervențiile de specialitate, cu tratamentul (în primă fază aproximativ 32000 euro), dar și cu chiria depășesc cu mult veniturile familiei.
”Noi, pompierii sătmăreni ne-am mobilizat cu toții și, în zilele ce urmează, ni se vor alătura și colegi din celelalte arme din structurile județene. Le mulțumim tuturor și facem un apel către toți cei care doresc să îl ajute pe colegul nostru cu donații în bani să o facă ținând cont de faptul că într-o astfel de situație orice sumă, cât de mică, este de un real folos.
Banii se pot vira în contul: RO58RZBR0000060012007755, deschis pe numele Barna Iosif, la Raiffeisen Bank Satu Mare.
Persoană de contact: Mr. Pop Adriana, tel 0758.836.051” este mesajul pompierilor sătmăreni.