În ultimele zile, la nivelul județului nu s-au înregistrat cazuri noi de îmbolnăviri de COVID-19 în rândul elevilor, dar se remarcă în continuare aglomerări de persoane în jurul unităților de învățământ, astfel că s-a luat în discuție purtarea obligatorie a măștii de protecție pentru toate persoanele care se află pe o rază de 100 de metri în jurul școlilor.
La nivelul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, datorită trendului crescător de solicitare a serviciilor medicale de urgență, a fost extinsă capacitatea de izolare până la aflarea rezultatului testului prin relocarea unor secții.
S-a punctat în linii mari desfășurarea ceremonialelor militare pentru sărbătorirea zilei de 25 Octombrie – Ziua Armatei României care și în acest an se va desfășura atât în municipiul Satu Mare, cât și la Carei, în organizarea Diviziei 4 Infanterie ”Gemina” din Cluj-Napoca.
Cu toată că județul Satu Mare continuă să rămână județul cu cel mai scăzut număr de cazuri de îmbolnăvire de COVID-19, prefectul a solicitat forțelor responsabile să continue și intensifice activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Totodată, Prefectura revine cu recomandarea evitării participării sătmărenilor la evenimentele publice și private care implică o participare numeroasă, păstrarea distanțării fizice, purtarea măștii de protecție și o igienă corespunzătoare.