pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Mesajul Prefecturii: Fără petreceri sau vizite de Crăciun și Revelion

Prefectul Radu Bud a analizat în cadrul ședinței săptămânale, împreună cu șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne, aplicarea măsurilor dispuse prin Hotărârea nr. 58 din 11.12.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare și măsurile pe care sătmărenii trebuie să le respecte în continuare pe perioada Sărbătorilor de Iarnă. 

Conducerea județului roagă sătmărenii să susțină efortul depus până în prezent de noi toți, respectiv sărbătorile să le petreacă în familie, să evite petrecerile, vizitele sau orice alte aglomerări de persoane, rezultatele de până acum ne plasează într-un orizont optimist, rata de îmbolnăvire fiind de 1,82 la mia de locuitori la nivelul întregului județul.

În municipiul Satu Mare, având în vedere incidența de 3,19 la mia de locuitori, toate restricțiile instituite până în acest moment rămân în vigoare.

Astfel, reamintim operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, că își pot organiza și  desfășura activitatea în intervalul orar 05,00-21,00.

În municipiul Satu Mare, rămâne interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor. În intervalul orar 6:00 – 23:00, se permite comercializarea produselor în sistem “take-away” (la pachet) și/sau catering, precum și în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

În toate localitățile județului se vor respecta măsurile de prevenire și combatere a infecțiilor generate de COVID-19 în funcție de incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile, (cuprinsă între 0,0-1,5/1000 locuitori sau 1,5-3/1000 de locuitori), conform Hotărârii nr. 58 din 11.12.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii