Astfel, la data de 23 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pe raza municipiului Satu Mare pentru verificarea legalității desfășurării operațiunilor cu obiecte pirotehnice.
În urma activităților desfășurate, în colaborare cu polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat un bărbat, de de 41 ani, din municipiul Satu Mare, care avea asupra sa 65 kg de articole pirotehnice, pentru care nu deținea autorizație.
Întreaga cantitate de articole pirothenice a fost ridicată de polițiști în vederea confiscării, iar în cauză au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, conform Legii nr. 126/1995.
De asemenea, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județan Satu Mare, împreună cu polițiștii locali au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 49 de societăți comerciale şi 64 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 142 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 23 000 de lei.
Totodată, au fost legitimate peste 2 100 de persoane și au fost verificate peste 200 de locații de interes.