Astfel, în jurul orei 12:30, polițiștii de frontieră aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat au observat, pe direcția localității Moișeni, județul Satu Mare, mai multe persoane care au trecut din Ucraina în România transportând, în spate, colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus. Persoanele au abandonat coletele și au fugit în direcții diferite.
În cel mai scurt timp au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.
La fața locului, poliţiştii de frontieră au descoperit cinci de colete cu țigarete, fapt pentru care s-a luat măsura transportării acestora la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor cu țigări, s-a constatat că acestea conțin 4.800 pachete țigări, având aplicate timbre specifice magazinelor de tip duty free. Valoarea țigărilor se ridică la 56.160 lei.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării. În continuare se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.