În cadrul acestei etape, concurenții au avut de parcurs 40 de km printr-un canion și printre dune de nisip.
Sătmăreanul Mani Gyenes a luat startul la ora 16.36 (ora României) de pe locul 47, iar la finalul celor 278 km în care riderul de la Autonet Motorcycle Team a avut un ritm bun, în ciuda aglomerației din fața sa, Mani s-a clasat pe locul 37 cu timpul de trei ore, 31 minute și 18 secunde.
- ”Am reușit să depășesc astăzi, deși a fost dificil din pricina prafului ridicat de motocicletele și quadurile care au pornit in fața mea. Nu a fost deloc ușor, a fost foarte mult nisip", a declarat Mani la finalul etapei a doua.
Învingător în ziua 2, la moto, a fost spaniolul Joan Barreda Bort, urmat de francezul Adrien van Beveren şi austriacul Matthias Walkner. În clasamentul general provizoriu, după primele două dintre cele 14 etape, Mani ocupă locul 35 cu timpul de patru ore și 27 secunde.
A treia etapă are loc luni, între localităţile Pisco şi San Juan de Marcona, are o lungime de 501 km, iar 295 km sunt probă specială. La finalul etapei, motocicleta lui Mani ”intră” pe mâinile celor doi mecanici, Laci si Szabi, pentru a fi pregătită de etapa următoare, în timp ce Gyenes va studia și sublinia roadbookul pentru ziua 4.