BILANȚ | 12 localități afectate de inundații, 289 persoane evacuate, 54,2 km diguri afectate/rupte

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Altfatter Tamás, prefectul  județului Satu Mare -  în calitate de președinte,  alături de președintele Consiliului Județean Pataki Csaba în calitate de vicepreședinte al  Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare și subprefectul Radu Bud,  a prezentat astăzi Raportul de evaluare a activităţii  desfăşurate  de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă  Satu Mare în anul 2021. 

Principalele activităţi ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare pentru îndeplinirea atribuţiilor şi obiectivelor au vizat în anul 2021 organizarea şi executarea de exerciţii cu caracter specific intervenţiilor în situaţii de urgenţă,  respectiv  coordonarea activităţii Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă din judeţ pentru gestionarea eficientă a situaţiilor de urgenţă produse în această perioadă. 

O altă activitate importantă o reprezintă acțiunile întreprinse și măsurile dispuse în contextul gestionării pandemiei. În cursul anului 2021, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare a organizat şi desfăşurat 76 şedinţe privind gestionarea bolilor înalt contagioase la nivelul județului Satu Mare, fiind adoptate tot atâtea  hotărâri  în contextul pandemiei cauzate de virusul SARS-CoV-2.  

În ceea ce privește situațiile de urgență, în anul 2021 au fost afectate 12 localități în cadrul a nouă evenimente, fiind afectate următoarele obiective socio-economice: 133 locuinţe, din care 8 locuințe în pericol de prăbușire, o  biserică, o școală, o stație de epurare și o stație de pompare apă dar și 24 gospodării şi anexe. 

Rețelele afectate au însemnat  9,507 km străzi și drumuri comunale, 5,702 km drumuri județene și 1,352 km rețele de canalizare dar și 54,2 km diguri afectate/rupte, 2 podețe  și 3 poduri.  Pagubele produse în anul 2021 cumulează și 2300 animale, 17 autoturisme, 2 garduri, 227 bucăți de mobilier, 243 aparate electrocasnice, 28 aparate electronice și utilaje,  și 19,3 t cereale. În cadrul operațiunilor de salvare din anul  2021  au fost evacuate în total 289 persoane. 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, împreună cu toate instituţiile cu funcţii de sprijin şi comitetele locale pentru situații de urgență, şi-au îndeplinit atribuţiile legale în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, asigurând prevenirea şi gestionarea eficientă a situaţiilor sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă, din zona de competenţă.

Prefectul Altfatter Tamas apreciază că aceste rezultate  nu s-ar fi concretizat fără sprijinul Consiliului Judeţean, fără implicarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne, a structurilor deconcentrate şi descentralizate, precum şi componentelor sistemului integrat de management al situaţiilor de urgenţă și al mass-mediei locale.   

”Activitatea anului 2021 a fost dificilă, gestionarea pandemiei de coronavirus a necesitat eforturi umane și financiare nemaiîntâlnite până acum, din care am învățat multe și ne-am adaptat noilor realități”, a declarat prefectul.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii