pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Secția de Neurologie se mută în noua clădire modulară a Spitalului Județean 

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Data de 15 februarie 2022 este o zi istorică pentru Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, odată cu inaugurarea clădirii noi în care se va muta secția de Neurologie, clădire finanțată din fonduri guvernamentale și județene. 

Noua secție de Neurologie va funcționa într-o clădire aflată în curtea Spitalului Județean de Urgență, fiind o construcție modulară cu parter și 2 nivele, cu peste 2100 m². Va fi dotată cu 75 de paturi dintre care 10 vor fi destinate secției de Terapie Intensivă pentru pacienții cu AVC.
Lucrările la clădirea modulară au început în luna septembrie a anului 2020 și au fost efectuate lucrări de demolări, construcții modulare (structură metalică, placă din beton armat), finisaje interioare, instalații electrice, sanitare, canalizare, climatizare, termice și gaze medicale, s-a realizat un sistem de curenți slabi pentru monitorizare pacienți (soft și internet) și au fost montate rampe fluide medicale, un bazin rezervă de apă și o stație de pompare pentru prevenirea incendiilor. De asemenea, a fost construită o pasarelă care va face legătura cu secția de Imagistică. 
Până la sfârșitul lunii februarie, secția de Neurologie va funcționa la noua adresă, mobilierul și aparatura medicală fiind asigurate din cele existente în acest moment în spitalul sătmărean. Totodată, urmează ca secția să fie dotată cu aparatură performantă suplimentară achiziționată printr-un proiect finanțat prin Programul Interreg V-A România-Ungaria în valoare de 2.462.156 de euro și cu mobilier nou și modern achiziționat de către Spitalul Județean Satu Mare, cu o valoare aproximativă de 1,5 milioane de lei. Tot în noua clădire va funcționa și Centrul Stroke.
În viitorul apropiat urmează scoaterea la concurs a unor posturi de specialitate printre care și cele de psiholog, kinetoterapeut, maseur, pentru o recuperare cât mai rapidă a pacienților.
„Din păcate, secția de Neurologie a rămas mult prea mult timp Cenușăreasa sistemului medical sătmărean. A fost necesară astfel o regândire a întregii funcționalități a secției. Construcția acestei clădiri în proximitatea Unității de Primiri Urgențe, va asigura de acum pacienților cu boli neurologice un timp de intervenție mult mai scurt, acces imediat la investigații de specialitate, o recuperare mult mai rapidă, precum și cele mai bune condiții de cazare și tratament. De asemenea, venim în sprijinul pacienților și cadrelor medicale din secția de Neurologie cu aparatură performantă, care va fi asigurată din fonduri europene, fiind în derulare procedura pentru achiziția noilor echipamente medicale care vor completa procesul de modernizare. Investițiile în domeniul de sănătate nu se opresc aici, Consiliul Județean Satu Mare în colaborare cu Spitalul Județean de Urgență au în derulare 5 proiecte cu finanțare externă și alte 5 din fonduri proprii”, a afirmat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, prezent la inaugurare.
Valoarea lucrărilor de extindere a Spitalului Județean cu noua construcție modulară se ridică la suma de 12.062.844 de lei, din care 10.717.844 de lei de la Ministerul Sănătății, 1.207.000 de lei de la Consiliul Județean Satu Mare și 138.000 de lei din veniturile proprii ale spitalului.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii