În acest context, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, structurile prevenire, poliție rutieră, relații publice fiind angrenați în organizarea unui eveniment pe tema siguranței rutiere, în parteneriat cu Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră și clubul moto BLUE KNIGHTS ROMÂNIA 5.
MARȘUL MOTOCICLIȘTILOR – MARȘUL VIEȚII! este un semnal pentru reducerea riscului rutier în rândul motocicliștilor, adresat comunității sătmărene, realizat sub deviza ”RESPECT ÎN TRAFIC – RESPECT PENTRU VIAȚĂ”!
Marșul urmărește și sensibilizarea publicului larg, în special a conducătorilor auto privind existența în trafic a motocicliștilor, precum și conștientizarea lor asupra necesității cunoașterii și respectării cu strictețe a regulilor de circulație.
Persoanele prezente la întâlnire vor avea parte de adrenalină și cai putere, sub deviza: ATENȚIE, PRECAUȚIE, RESPONSABILITATE!
Întâlnirea motocicliștilor va avea loc, vineri, 27 mai, începând cu ora 12, în parcarea Catedralei Romano – Catolice.
Toți iubitorii de motociclete, precum și publicul larg interesat fiind invitați să se alăture polițiștilor și clubului moto BLUE KNIGHTS ROMÂNIA 5,pe traseul Satu Mare – Mădăras – Ardud- Viile Satu Mare – Satu Mare, cu oprire pentru un moment comemorativ dedicat victimelor accidentelor rutiere la Monumentul Motocicliștilor din Viile Satu Mare.